Poliţist agresat în trafic, în timp ce se afla cu soţia şi copilul în maşină.  „«Bombardierii» sunt deasupra legii în Mehedinţi” VIDEO

„În plin centrul oraşului Drobeta Turnu Severin, colegul nostru se afla în timpul liber cu soţia şi copilul în autoturism, când i s-a tăiat calea de două autoturisme din care au coborât doi plătitori de taxe, la zi. Sub pretextul motivului că a circulat prea „încet” au început să lovească cu pumnii şi cu o bâtă autoturismul provocând spaimă copilului care era pe bancheta din spate”, au scris pe Facebook reprezentanţii Sindicatului Europol.

Potrivit sindicaliştilor, cei doi bărbaţi îl cunoşteau pe poliţist şi au vrut să îl intimideze.

„Cele două persoane au făcut anterior obiectul aplicării legii şi îl cunosc foarte bine pe colegul nostru care îşi desfăşoară activitatea la structura de ordine publică şi au profitat de faptul că l-au întâlnit în trafic pentru a-l intimida şi pentru da un semnal. Semnalul este că legea în Mehedinţi este facultativă iar „bombardierii” sunt deasupra ei”, mai scriu reprezentanţii EUROPOL.

Conform reprezentanţilor Sindicatului Europol, conducerea IPJ Mehedinţi nu au avut încă nici o reacţie.

„Din păcate, până la acest moment conducerea IPJ Mehedinţi este fără reacţie, nu mai vorbim că nu s-a pus problema de asigurarea unor măsuri de protecţie pentru coleg. Singura variantă în care cei doi agresori ar fi suportat consecinţele legii, era cea în care colegul nostru nu era un amărât de agent de poliţie, ci era un procuror, judecător sau fiul vreunei personalităţi politice autohtone”, au conchis sindicaliştii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker