Poliţist rutier din Braşov, reţinut pentru trafic de influenţă şi luare de mită

Un agent de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Braşov a fost reţinut, luni, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită.

În fapt, se arată într-un comunicat al DGA Braşov transmis AGERPRES, duminică, un bărbat a apelat linia call center anticorupţie 0800.806.806 a Direcţiei Generale Anticorupţie, sesizând faptul că un agent de poliţie i-a solicitat o sumă de bani pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu.

"Ca urmare a denunţului, în noaptea de 13/ 14 octombrie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, l-au prins în flagrant pe agentul de poliţie, după ce a primit de la un denunţător suma de 1 000 de lei pentru a-l sprijini în scopul exercitării în continuare a dreptului de a conduce şi pentru a interveni pe lângă lucrători din cadrul Serviciului Judeţean Medicină Legală Braşov în sensul neîntocmirii buletinului de analiză toxicologică cu rezultat 0% g/ alcool în sânge, în condiţiile în care, anterior, denunţătorul fusese implicat într-un accident rutier soldat cu victime", se precizează în comunicat.

Luni, agentul urmează să fie prezentat Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /