Polițiștii din Malyezia care vor să promoveze trebuie să slăbească

Polițiștii din Malyezia care vor să promoveze trebuie să slăbească

Șeful poliției malayeziene și-a încurajat miercuri subordonații să slăbească, reducând astfel numărul obezilor, care reprezintă aproape 10% din efectivele polițienești. El a subliniat că un regim de slăbire ar reprezenta un punct favorabil în cazul unor eventuale promovări. Aproape 11.000 de polițiști din totalul de circa 122.000 sunt obezi în Malyezia, țară din Asia de Sud-Est cu cel mai mare număr de supraponderali, potrivit conducerii poliției, citate de presa locală și preluate de AFP.

Șeful poliției naționale, Khalid Abu Bakar, a afirmat că ofițerii vor fi nevoiți de acum să dea un test de aptitudini fizice pentru a obține o promovare, anunțând că a fost introdus un nou program de antrenament care îi vizează pe polițiștii supraponderali. Greutatea în exces nu le reduce numai eficiența, ci duce și la o serioasă rată a mortalității, provocată de diabet și de tensiunea ridicată, a declarat Khalid, citat de portalul de știri Malaysiakini.

"Noi, conducerea Poliției regale malayeziene, trebuie să găsim un mijloc pentru ca polițiștii să slăbească, în interesul lor și al familiilor lor, să le arătăm că au nevoie să facă mișcare și să fie în formă", a adăugat el.

Sute de polițiști se îmbolnăvesc zilnic, potrivit oficialilor poliției.

Aproape jumătate din populația acestui stat de 30 de milioane de locuitori, relativ prosper, este supraponderală sau obeză, flagel care afectează îndeosebi țările emergente, conform unui studiu publicat în 2013 de revista medicală britanică The Lancet. Pentru a explica fenomenul obezității din Malayezia, specialiștii evocă felurile de mâncare condimentate, cu lapte de cocos, cele din orez, bogate în glucide, băuturile îndulcite și obiceiul de a mânca târziu seara.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Administratoarea blocului din Rahova a ajuns la audieri și susține că reprezentanții firmei recomandate de Distrigaz au rupt sigiliul

2 De citit...

3 Virginia Giuffre a mărturisit că a fost violată de un „prim-ministru cunoscut” pe insula lui Epstein. „Am ieșit plină de sânge”

4 Postarea lui CTP despre tragedia din cartierul Rahova a stârnit dezbateri aprinse: „Îți pasă mai mult de ucraineni decât de români”

5 Un oficial al BNR, declarații surprinzătoare despre recuperarea Tezaurului României din Rusia la un post TV din Polonia