Polițiștii francezi sunt furioși pe guvern. Își iau masiv concedii medicale

Polițiștii francezi sunt furioși pe guvern. Își iau masiv concedii medicale

În urma protestelor violente declanşate în iunie de uciderea de către un poliţist francez a unui adolescent, guvernul de la Paris se confruntă cu mânia poliţiştilor, pe fondul investigaţiilor penale deschise împotriva unor colegi de-ai lor, manifestată printr-un val de concedii medicale, relatează EFE, citată de Agerpres.

Proteste în Franța. FOTO Profimedia

Guvernul francez vede în valul de concedii medicale în rândul poliţiştilor o grevă mascată.

Numărul concediilor medicale în rândul poliţiştilor a crescut atât de mult săptămâna aceasta, încât Direcţia Generală a Poliţiei şi prefectul poliţiei din Paris au trimis note interne în care avertizează că nu toate aceste concedii vor fi acceptate.

Fenomenul se manifestă mai ales în rândul poliţiştilor din Paris şi Marsilia, oraşe unde sunt în prezent arestaţi doi poliţişti, printre care şi cel care l-a împuşcat mortal pe Nahel, un adolescent francez de origine algeriană în vârstă de 17 ani, cu un cazier încărcat şi care, conducând fără permis, a încercat pe 27 iunie să se sustragă unui control rutier în regiunea pariziană. Moartea tânărului a declanşat revolte cu acte de vandalism în oraşele franceze, mai ales în cele cu o puternică prezenţă a tinerilor maghrebieni.

Un alt caz care a condus la arestarea unor poliţişti este legat de Hedi R, un tânăr în vârstă de 22 de ani, desfigurat şi operat pe creier după ce a fost lovit de un glonţ de cauciuc şi bătut de un grup de poliţişti la Marsilia.

Instanța a respins eliberarea condiţionată a poliţiştilor arestaţi

Alți doi poliţişti sunt arestaţi în acest caz, dintre care unul la domiciliu.

Numărul cererilor de concediu medical în rândul agenţilor a crescut mai ales după ce un tribunal a respins joi eliberarea condiţionată a poliţiştilor arestaţ i în urma incidentului de la Marsilia.

Departamentul Bouches du Rhone, în care se află acest oraş, a precizat că din cei peste trei mii de poliţişti din această zonă, peste o mie nu au mai venit la lucru săptămâna aceasta.

„Nu avem sprijinul justiţiei. Există o nemulţumire profundă în rândurile poliţiei naţionale", a spus un reprezentant al unuia dintre sindicatele poliţiştilor.

Polițiștii sunt frustraţi şi de uşurinţa cu care judecătorii eliberează delincvenţi care au fost reţinuţi cu mari riscuri şi eforturi ale agenţilor, spune reprezentantul unui alt sindicat al poliţiştilor francezi.

În timpul protestelor violente care au avut loc nopţi la rând la sfârşitul lunii iunie şi începutul lui iulie au fost răniţi peste 900 de poliţişti. Bilanţul protestelor mai consemnează peste patru mii de persoane reţinute, mii de automobile incendiate, sute de spaţii comerciale şi clădiri publice arse sau jefuite.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?