Poliţistul acuzat că a cerut mită de 1,1 milioane euro, arestat preventiv

Tribunalul Bucureşti a emis sâmbătă un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele ofiţerului de poliţie judiciară în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

Decizia nu este definitivă, iar avocatul poliţistului a anunţat că va face contestaţie.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada februarie - aprilie 2020, Marius Aurelian Fleancu, în calitate de ofiţer poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar fi pretins de la o persoană, în mod repetat, suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz şi procurorul şef de secţie.

Banii ar fi fost pretinşi prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofiţerul fusese delegat să efectueze activităţi de urmărire penală, în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desfiinţarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză şi în cele din urmă la o soluţie de clasare.

Conform DNA, poliţistul s-ar fi angajat şi că va interveni la procurorul de caz şi la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă), astfel încât să se dispună soluţia clasării, iar eventualele plângeri faţă de clasare să fie respinse. AGERPRES / (AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR