Polonia confirmă incidentul grav de lângă România: Avionul rus a efectuat „manevre agresive şi periculoase”

Polonia confirmă incidentul grav de lângă România: Avionul rus a efectuat „manevre agresive şi periculoase”

Un avion de vânătoare rus Suhoi Su-35 a interceptat vineri o aeronavă poloneză aflată în misiune pentru Frontex deasupra Mării Negre, ceea ce a provocat "o pierdere a controlului" temporară a aparatului de către piloţi, potrivit unui comunicat publicat duminică la Varşovia, transmite AFP.

Avion de vânătoare Suhoi FOTO: EPA EFE

Sâmbătă seara, România, care a fost prima ţară care a anunţat incidentul , a acuzat "un comportament agresiv total inacceptabil" al Moscovei, adăugă sursa citată.

Potrivit poliţiştilor de frontieră polonezi, avionul rus "a intrat fără niciun contact radio în zona de operaţiuni desemnată de România", a efectuat "manevre agresive şi periculoase, apropiindu-se de trei ori de avionul poliţiei de frontieră poloneze fără (respectarea) distanţei de siguranţă necesare" .

Drept urmare, aeronava "a experimentat turbulenţe semnificative", iar echipajul, format din cinci oficiali, între care doi piloţi, "a pierdut controlul aeronavei şi a pierdut altitudine", transmite Agerpres.

Poliţiştii de frontieră polonezi au declarat că avionul de vânătoare rus a zburat "chiar prin faţa aeronavei" poloneze, intersectând traiectoria acestuia la o distanţă estimată la "aproximativ 5 metri".

După incident, aeronava poloneză a aterizat în siguranţă în România.

Incidentele în care sunt implicate avioane ruse şi aeronave ale ţărilor NATO s-au înmulţit în ultimii ani, chiar înainte de declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, în februarie 2022. Astfel de incidente au avut loc adesea în Marea Baltică, dar şi în Marea Neagră şi în alte părţi, notează AFP.

"Vineri, 5 mai, o aeronavă de tip L410 Turbolet din dotarea Poliţiei de frontieră poloneze, care executa, în cooperare cu Poliţia de frontieră română, misiuni de patrulare de rutină sub egida Frontex deasupra Mării Negre, în spaţiul aerian internaţional, a fost interceptată, în jurul orei 13:20, la aproximativ 60 de km Est de spaţiul aerian al României, de un avion rusesc de vânătoare tip Suhoi Su-35. Manevrele agresive şi periculoase executate în mod repetat de aeronava de luptă a Federaţiei Ruse în apropierea aeronavei poloneze au generat un nivel ridicat de turbulenţe şi dificultăţi majore în controlul acesteia", a informat sâmbătă, într-un comunicat, Ministerul Apărării Naţionale de la Bucureşti.

Sursa citată a menţionat că două avioane de luptă române şi două spaniole au fost pregătite să intervină, dar decolarea acestora nu a fost necesară, aeronava poloneză reuşind să aterizeze în siguranţă pe aeroportul Mihail Kogălniceanu.

"(...) Echipajul din Polonia a acţionat cu calm şi profesionalism în situaţia creată în mod iresponsabil de către pilotul rus, reuşind să redreseze avionul, după pierderea iniţială de altitudine cauzată de manevrele aeronavei Su-35, reuşind să aterizeze în siguranţă pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 13:50. Niciun membru al echipajului aflat la bordul aeronavei poloneze nu a fost rănit în urma acestui incident", se arată în comunicatul Ministerului Apărării Naţionale.

MApN a calificat drept "complet inacceptabilă" conduita ''agresivă a aeronavei militare aparţinând Federaţiei Ruse manifestată împotriva unei aeronave neînarmate care derula o misiune Frontex menită sa monitorizeze riscul migrator în bazinul Mării Negre". "Acest incident este o dovadă în plus a abordării provocatoare a Federaţiei Ruse în Marea Neagră", adaugă comunicatul MApN.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...