Polonia, lovitură cruntă pentru Ucraina!/Oficial polonez de rang înalt: „Situaţia pe front este dificilă, există o oboseală de război masivă”

Ministrul apărării al Poloniei, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat vineri că are impresia că ucrainenii sunt epuizaţi de războiul cu Rusia, relatează agențiile DPA și Agerpres.

„Situaţia pe front este dificilă; există o oboseală de război masivă”, a spus el după reuniunea miniştrilor apărării din NATO la Bruxelles.

Kosiniak-Kamysz a mai spus că eroismul soldaţilor ucraineni care îşi apără ţara de aproape trei ani trebuie admirat, însă el priveşte cu scepticism aşa-numitul „plan de victorie” al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Ministrul polonez a afirmat că aceasta nu este o soluţie la problemă şi „nu o lumină clară, strălucitoare care va schimba imediat realitatea”.

Ucrainenii care trăiesc în Polonia continuă să arate puţin interes faţă de brigada de voluntari plănuită, până acum semnând pentru a se înrola numai în jur de 300 de bărbaţi şi femei, a menţionat Kosiniak-Kamysz.

Efortul de a instrui o „legiune ucraineană” în Polonia a făcut parte din acordul de securitate semnat de Zelenski cu premierul polonez Donald Tusk în iulie.


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 Ce ascunde înțelegerea prin care SUA redeschid piața pentru motorina rusească