Polonia mobilizează militarii pentru a căuta misteriosul 'tren nazist'

Polonia mobilizează militarii pentru a căuta misteriosul 'tren nazist'

Polonia a anunțat marți mobilizarea mijloacelor tehnice militare pentru a verifica existența misteriosului 'tren cu aur nazist', care ar fi fost îngropat la finalul celui de-al Doilea Război Mondial în Walbrzych (sud-vest) și care a stârnit fascinație în rândul opiniei publice din Polonia și din străinătate, transmite AFP.

''Ministrul a decis să trimită mijloace tehnice pe teren pentru a efectua căutări și a verifica existența acestui tren. Experți geniști vor determina în următoarele zile mijloacele tehnice ce vor fi folosite'', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării polonez, Jacek Sonta.

Luni, autoritățile din voievodatul polonez Silezia Inferioară s-au arătat sceptice în privința existenței legendarului convoi.

Totuși, șeful voievodatului, Thomasz Smolarz, a anunțat o serie de acțiuni ce vizează protejarea zonei indicate de către așa-zișii descoperitori, precum și pentru verificarea declarațiilor lor.

''Valoarea informativă a anunțului descoperirii nu este cu nimic superioară celor pe care noi le-am văzut de zeci de ani'', a declarat Smolarz presei, după ce a întrunit o celulă de criză ad hoc în această problemă. ''Pe baza documentelor depuse (de către vânătorii de comori) la primarul din Walbrzych, este imposibil să se afirme că o astfel de descoperire se află într-adevăr în locul indicat'', a precizat Smolarz, dezmințind existența unor imagini de georadar care ar fi fost furnizate de către descoperitori, în continuare anonimi.

Potrivit documentelor respective, trenul ar conține ''obiecte de valoare, metale prețioase și materiale industriale'', a declarat pentru AFP Joanna Lamparska, autoare de cărți despre misterele regiunii din sud-vestul Poloniei.

Vineri, conservatorul general al monumentelor din Polonia, Piotr Zuchowski, declara că a văzut pe imaginile unui radar de cercetare a solului o ramă blindată, lungă de peste 100 de metri și îngropată sub pământ. El s-a declarat convins în proporție de 99% în legătură cu existența 'trenului nazist'. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR