Polonia: O comisie parlamentară a finalizat raportul referitor la pagubele ocupaţiei naziste, însă documentul e secret deocamdată

O comisie a parlamentului polonez şi-a finalizat raportul referitor la pagubele provocate Poloniei de către Germania nazistă în cel de-al Doilea Război Mondial, însă documentul va rămâne deocamdată secret, transmite marţi DPA.

Munca a fost finalizată, însă şeful comisiei, Arkadiusz Mularczyk, membru al Partidului Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare, nu a dorit să comenteze pentru DPA cu privire la detaliile raportului, cu câteva zile înaintea marcării, la data de 8 mai, a 75 de ani de la încheierea războiului.

'Va exista un timp potrivit pentru aceasta', a afirmat el.

Comisia parlamentară a fost creată în 2017 pentru a evalua pagubele cauzate Poloniei din momentul invadării sale de către Germania nazistă în 1939 şi sub ocupaţia de până în 1945.

Raportul este considerat baza deciziei pe care o va lua guvernul de la Varşovia în privinţa reclamării de posibile reparaţii din partea Germaniei.

Conform unor estimări poloneze anterioare, întemeiate pe un inventar din 1946 plus dobânzile, suma s-ar cifra la 800 miliarde de euro.

Anul trecut, înaintea împlinirii a 80 de ani de la declanşarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, Varşovia şi-a intensificat semnificativ presiunea în chestiunea reparaţiilor de război. Acum însă, înaintea zilei de 8 mai, tonul a devenit mai moderat.

'Chestiunea reparaţiilor nu este în prezent un subiect de discuţie al guvernului polonez', a indicat Ministerul de Externe.

Berlinul consideră problema încheiată odată cu semnarea în 1990 a Tratatului reglementărilor finale cu privire la Germania, document care a pus bazele juridice internaţionale ale reunificării germane. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci