Polonia: Parlamentul trece Parchetul sub controlul direct al ministrului justiției

Camera inferioară a parlamentului de la Varșovia, dominată de partidul conservator al lui Jaroslaw Kaczynski, a adoptat joi o lege controversată care supune Parchetul și procurorii sub controlul direct al ministrului justiției, anunță AFP.

În baza noului text, funcția de procuror general va fi exercitată de ministru. Acesta va avea, de asemenea, dreptul de a interveni în fiecare anchetă, pe lângă orice procuror.

Legea a fost votată de 236 de deputați, 209 i s-au opus, iar opt s-au abținut. Ea anulează reforma introdusă în 2009 de majoritatea centristă precedentă care a făcut din Parchet o instituție independentă de puterea politică.

Toate formațiunile din opoziție i-au reproșat partidului Lege și Justiție (PiS), aflat la putere din octombrie, că "politizează" din nou Parchetul.

În opinia conservatorilor, astfel se pune capăt unei "experiențe complet ratate" a precedentei coaliții guvernamentale, care, potrivit acestora, a diminuat responsabilitatea acțiunilor Parchetului.

Noua lege modifică structurile Parchetului la nivel național și regional, fapt ce, în opinia opoziției, ar putea servi ca pretext supravegherii procurorilor.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR