Polonia: Preşedintele Duda a promulgat două legi controversate privind reforma justiţiei, în pofida criticilor CE

Preşedintele polonez Andrzej Duda a promulgat miercuri două legi controversate prin care se sporeşte controlul puterii executive asupra sistemului judiciar, sfidând practic decizia luată cu câteva ore înainte de Comisia Europeană de a lansa procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene contra Poloniei, transmite Reuters.

''Am luat decizia de a semna aceste legi'', a afirmat Duda într-o declaraţie televizată.

Cele două legi, adoptate de parlamentul polonez săptămâna trecută, se referă la Curtea Supremă şi la Consiliul Superior al Magistraturii, iar forma în care au fost adoptate şi promulgate este cea prezentată în septembrie de preşedintele Duda, care s-a opus prin veto, în luna iulie, versiunilor lor iniţiale.

Duda criticase rolul important pe care forma iniţială a celor două legi îl acorda ministrului justiţiei, care în Polonia este şi procuror general.

Comisia Europeană a decis miercuri să lanseze procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, articol ce prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia. Această procedură este declanşată atunci când se constată că un stat membru se află în riscul de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că executivul UE ''nu a avut altă opţiune'' decât declanşarea procedurii de activare a articolului 7. El a adăugat că Polonia are la dispoziţie trei luni pentru a pune în practică recomandările Comisiei Europene.

Într-o primă fază, precum cea declanşată miercuri de CE, articolul 7 permite ''a se constata existenţa unui risc clar de încălcare gravă'' a statului de drept într-un stat membru, cu votul a cel puţin 22 de ţări din UE. Eventualele sancţiuni, aşa cum este retragerea dreptului de vot, nu pot interveni decât într-o fază ulterioară, care presupune un vot cu unanimitate al statelor membre (cu excepţia ţării vizate).

La scurt timp după ce a preluat puterea la Varşovia, în octombrie 2015, Partidul Lege şi Justiţie a iniţiat o serie de reforme în sistemul judiciar considerate de Comisia Europeană drept o ameninţare pentru statul de drept. AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul a închis ferma cu vaci Black Angus a lui Gigi Nețoiu de la Cetate. Afacerea funcționa în afara legii

2 Un pilot ucrainean de drone a făcut o descoperire neașteptată într-un depozit al trupelor rusești

3 Citiți și voi ce s-a întâmplat în secunda doi după ce CCR a validat reforma privind pensiile magistraților

4 De citit... / Iancu Brânză, creierul economic al unui premier fără suflet

5 Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic