Polonia: Rezoluţia PE de condamnare a legislaţiei privind avortul, un amestec fără precedent în politica internă a unei ţări UE (judecător)

Condamnarea de către Parlamentul European a legii poloneze privind avortul reprezintă un amestec fără precedent în politica internă a unei ţări membre a UE, a declarat vineri pentru agenţia de ştiri poloneză PAP preşedinta tribunalului constituţional, relatează dpa.

"UE nu are jurisdicţie nici să influenţeze verdictele curţii constituţionale ale unei ţări membre, nici să evalueze legalitatea deciziilor judecătorilor săi", a afirmat Julia Przylebska.

În octombrie, tribunalul constituţional a decis că femeile nu pot face avort chiar dacă fătul nenăscut prezintă malformaţii severe , declanşând o amplă mişcare de protest .

Verdictul reprezintă o consolidare a legii poloneze privind avortul, care este deja una dintre cele mai stricte din Europa.

Ceea ce este în practică o interdicţie a avortului pune în pericol femeile ducând această practică în subteran, fapt care va duce la creşterea numărului de avorturi ilegale, clandestine şi care pun în pericol viaţa, se menţionează în rezoluţia adoptată joi de Parlamentul European.

Eurodeputaţii au cerut, de asemenea, Comisiei Europene, să efectueze "o evaluare minuţioasă a alcătuirii tribunalului constituţional, a cărui ilegitimitate reprezintă motive pentru contestarea deciziilor sale".

Rezoluţia a catalogat verdictul "drept încă un exemplu al preluării politice a sistemului judiciar şi al colapsului sistemic al statului de drept în Polonia".

"Dreptul la autodeterminare sexuală nu este negociabil", a declarat eurodeputatul din grupul Verzilor Terry Reintke, adăugând că grupul său le cere guvernelor UE şi preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să continue cu procedura prevăzută la articolul 7 din tratat şi să-i suspende Poloniei drepturile de vot în Consiliu.

Procesul a fost declanşat în urmă cu ceva timp, dar nu a avansat din cauză că unele state membre au vrut să prevină o escaladare a conflictului, notează dpa.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR