Poluarea din Braşov, Iaşi şi Bucureşti, în analiză la Ministerul Mediului

Poluarea din Braşov, Iaşi şi Bucureşti, în analiză la Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a convocat luni, 20 ianuarie, reprezentanţii celor trei municipii care au probleme privind calitatea aerului şi se află sub monitorizarea Comisiei Europene sau chiar în aşteptarea unui verdict de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Concluziile discuţiilor cu reprezentanţii municipiilor Braşov, Iaşi şi Bucureşti vor fi făcute publice, în jurul orei 15:00, de către ministrul Mediului.

La începutul acestei săptămâni, Costel Alexe susţinea că România se află în situaţia în care aşteaptă verdictul în privinţa poluării din Bucureşti , ceea ce poate aduce o amendă cuprinsă între 100.000 şi 400.000 de euro.

"Din păcate, în ultimii ani, poluarea aerului în Bucureşti a fost din ce în ce mai mare şi mai alarmantă de la an la an. Deşi aveam la Bucureşti un plan de măsuri, el nu este implementat aşa cum ar trebui. Dacă ar fi implementat aşa cum ar trebui, nu mai aveam atât de multe zile cu valori ridicate sau depăşiri în fiecare an. Primăria Capitalei, având în vedere că este astăzi în procedură de contencios cu Comisia Europeană şi din păcate nu a reuşit ani la rând să convingă Comisia că situaţia se îmbunătăţeşte, suntem astăzi în situaţia în care doar aşteptăm verdictul. Nici măcar nu am mai dat voie României să se apere în faţa Comisiei Europene, aşteptăm din moment în moment verdictul, care va însemna pentru România o amendă de între 100.000 şi 400.000 de euro până vom reuşi să ajungem să avem zile fără depăşiri", preciza ministrul Mediului.

El a subliniat că în prezent România se află, în relaţia cu Comisia Europeană, în procedura de infringement pe cele trei oraşe, Bucureşti, Braşov şi Iaşi.

"Le-am anunţat instituţional (administraţiile celor trei oraşe - n. r.) că le-am invitat pe data de 20 ianuarie la minister să discutăm despre ceea ce ar trebui să facă, pentru că Ministerul Mediului este cel care poartă corespondenţa cu CE. Braşov, Iaşi şi Bucureşti, din păcate Bucureşti fiind în această procedură de contencios", a mai spus Alexe. AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!