Pompierii au informat șapte instituții ale statului despre neregulile constatate în 2020 la firma din Crevedia

Pompierii au informat șapte instituții ale statului despre neregulile constatate în 2020 la firma din Crevedia

Un raport al ISU întocmit în 2020 semnalează neregulile constatate la firma din Crevedia la controlul care a avut loc în acel an. Pompierii au constatat că firma folosea pompe neomologate și nu era respectată distanța legală față de case și liniile de electricitate. Situațiile au fost semnalate către șapte instituții, potrivit unui document obținut în exclusivitate de Digi24.

Raportul ISU arată numeroase nereguli la firma respectivă. Pompierii care au mers în control în 2020 au găsit pompe neomologate pe care angajații firmei le foloseau ca să mute gaz dintr-o cisternă în alta.

De asemenea, directorii companiei nu respectau normele de siguranță. Cisternele și liniile de aprovizionare erau foarte aproape de liniile de electricitate și de casele oamenilor. Astfel, față de liniile de electricitate trebuiau să fie 10 metri, dar în realitate erau doar 6 metri. Față de case distanța ar fi trebuit să fie 8 metri, dar în realitate distanța era de doar 2,8 metri.

În plus, pompierii au găsit pompe de combustibil care aveau scurgeri.

Acestea au fost motivele pentru care a fost retrasă autorizația de securitate la incendiu.

După două luni de la ridicarea autorizației, pompierii au venit iar în control și a fost dispusă suspendarea activității firmei.

În raport scrie că patronii au anuntat toate instituțiile statului că nu mai lucrează acolo.

Neregulile au fost semnalate de pompieri către șapte instituții ale statului, printre care Primăria Crevedia, Consiliul Județean Dâmbovița, prefectul de Dâmbovița. După trei ani, a avut loc tragedia.

Firma din județul Dâmbovița ale cărei rezervoare de GPL au explodat îl are ca patron pe fiul primarului din Caracal. Edilul a confirmat informația și, la un moment dat, a spus și că fiul său este deja în contact cu procurorii.

În zece ani, cifra de afaceri a acestei firme a crescut de 500 de ori.


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 „O acțiune deliberată. Ne pregătim pentru cele mai rele scenarii”

3 Marele frate chinez. Cum trece lumea sub controlul Chinei

4 Traian Băsescu, avertisment sumbru pentru români: „Pe 28 Septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României”

5 Luptă pe muchie de cuțit în PSD. „Cel mai prost moment al partidului”