Pompierii români intervin pentru stingerea incendiilor de vegetaţie din Sud-Vestul Franţei VIDEO

Pompierii români intervin pentru stingerea incendiilor de vegetaţie din Sud-Vestul Franţei VIDEO

Misiunea executate de personalul modulului RO-GFFF-V constă în limitarea propagării incendiului la clădirile de locuit, menţinerea unei linii de protecţie între fontul incendiului şi zona neafectată, dar şi lichidarea focarelor ascunse.

Pompierii români intervin cu autospeciale de stingere şi o cisternă de 12.000 de litri, care asigură autonomie sporită misiunilor de stingere. Intervenţia pompierilor este una dificilă, în contextul în care temperatura este ridicată, umiditatea este sub 10% şi vântul care suflă cu putere îngreunează intervenţia din teren.

La misiunea de sprijin pe care România o oferă autorităţilor franceze participă un modul specializat, format din 77 de pompieri salvatori, cu mijloace de intervenţie specifice. Ajutorul se acordă în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

„13 august/ misiunile modulului naţional de stins incendii continuă în Franţa

Astăzi, 36 de pompieri români, cu 9 mijloace tehnice, continua misiunea de stingere în zona Quartier Le Frayot, din Sud-Vestul Franţei, sub coordonarea ofiţerului de legătură al ţării gazdă.

VIDEO

Misiunile executate de către personalul modulului RO-GFFF-V constau în limitarea propagării incendiului la clădirile de locuit, menţinerea unei linii de protecţie între frontul incendiului şi zona neafectată, precum şi lichidarea focarelor ascunse.

Pentru gestionarea în cele mai bune condiţii a intervenţiei, colegii noştri intervin cu autospeciale de stingere şi o cisternă de 12.000 l care asigură autonomie sporită misiunilor de stingere.

Pompierii intervin în condiţii extreme. Temperatura ridicată, umiditatea scăzută (sub 10%) şi vântul care suflă cu putere îngreunează intervenţia din teren a salvatorilor.

***Misiunea de sprijin pe care România o oferă autorităţilor franceze aflate în lupta cu incendiile de vegetaţie s-a realizat prin deplasarea unui modul specializat de intervenţie format din 77 de pompieri salvatori, cu mijloace de intervenţie specifice.

Ajutorul se acordă în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecţie Civilă” , este mesajul postat de IGSU pe Facebook.

VIDEO

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

2 De citit analiza lui Adrian Năstase despre războiul din Ucraina

3 În ce circumstanțe a murit liderul interlop Costel Corduneanu

4 Surprinzător, unul dintre experții de top ai Chinei anunță înfrângerea Rusiei în Ucraina

5 VIDEO Filmare cu camarila lui Nicușor Dan, în frunte cu „bobinatorul” primarului, controversatul afacerist Matei Păun, în timp ce caută un sediu de ca…