Ponta: Explic postarea de pe Facebook când va fi momentul. Colegii din coaliţie au înţeles sensul

Ponta: Explic postarea de pe Facebook când va fi momentul. Colegii din coaliţie au înţeles sensul

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că va explica ce a vrut să spună în postarea de pe contul său de Facebook atunci când va fi momentul, el menţionând că liderii partidelor din coaliţia guvernamentală au înţeles sensul celor scrise pe contul său de socializare.

Victor Ponta (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

"O să continui să explic atunci când va fi momentul", a spus Ponta, întrebat despre postarea controversată de pe Facebook.

El a spus că luni la prânz a participat la şedinţa liderilor coaliţiei, unde nu s-a discutat despre "candidaturi".

Întrebat dacă liderii coaliţiei guvernamentale au fost curioşi şi i-au cerut să le explice sensul postării, Ponta a răspuns: "Ei au înţeles".

Întrebat, pe de altă parte, dacă nu se va retrage din politică după prezidenţiale şi dacă îşi doreşte funcţia de preşedinte, Ponta a menţionat: "O să vă răspund, dar nu e acum prioritate".

Premierul Victor Ponta a scris, vineri, pe Facebook că în noiembrie, după câştigarea "ultimei bătălii", îşi doreşte să lase locul în politică altora, "mai tineri" , iar el să recupereze din timpul pe care în ultimii 13 ani nu l-a acordat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa sa.

"În noiembrie, după ce câştigăm această ultimă şi vitală bătălie, mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat! Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu îmi propun să recuperez cât voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani NU l-am dat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa mea", încheie Ponta acest mesaj.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski