Ponta: La noi, toate culisele puterii sunt în fiecare zi la televizor, nu trebuie să scriem cărți/Noi, eu adică, le copiem

Premierul Victor Ponta i-a spus, vineri, omologului său albanez, Edi Rama, care își lansează la București cartea 'În culisele puterii', că în România "toate culisele puterii" sunt zilnic prezentate la televizor și că nu mai e nevoie să fie scrise cărți pe această temă. Ponta ar mai fi trebuit să spună că el, când scrie, practic, copiază...

"Sunt bucuros că, dincolo de discuțiile politice, dl Rama are și un eveniment cultural azi la București. Și cartea pe care o lansează despre culisele puterii cred că e foarte interesantă. La noi, toate culisele puterii sunt în fiecare zi la televizor, nu trebuie să scriem cărți. Dar ăsta este un semn de democrație și ne dorim ca România să rămână tot timpul un sprijinitor al parcursului de integrare europeană al Albaniei", a afirmat Ponta, în cadrul unei declarații de presă comune cu Edi Rama.

Universitatea Națională de Arte din București îi va decerna, vineri, premierului Edi Rama titlul de Doctor Honoris Causa, ceremonia fiind urmată de lansarea volumului 'În culisele puterii', carte scrisă de prim-ministrul albanez.

A


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan