Ponta, singurul PROST din ecuație: și musulmanii au NAȘI

Ponta, singurul PROST din ecuație: și musulmanii au NAȘI

După ce miercuri Victor Ponta i-a făcut proști pe ziariștii care au scris că Nuștiucuma este fina lui, pe motiv că musulmanii nu au nași, deputatul minorității turce din Parlamentul României face lumină. Ibram Iusein spune că musulmanii au nași. Iar Ponta rămâne, ca de obicei, cam singurul prost din ecuație. Pe 16 noiembrie nu s-a săturat!

”Avem nași, cum să nu avem? La cununia civilă poți să ai și nași creștini, iar la cea religioasă există nași musulmani, unii spun că ar fi un fel de înlocuitori ai vechililor, care la turci erau cei care aranjau căsătoriile între doi tineri, dar, în ziua de azi, cuplurile moderne nu mai au nevoie de vechili pentru a se cunoaște, pentru aranjamentele de nuntă. Există însă, și nunți cu vechili și nași, totodată. Deci, și musulmanii au nașii lor, putem spune, nu îi împiedică nimeni, pe lîngă obișnuiții martori”, a declarat pentru inpolitics.ro deputatul turcilor din Parlament, Ibram Iusein.

Liderul PSD, Victor Ponta, a spus miercuri miniştrilor că nu ştie dacă să râdă sau să plângă atunci când aude "atâţia proşti care publică ştiri" şi afirmă că noul ministru MDRAP Sevil Shhaideh, deşi este musulmană, îl are pe Liviu Dragnea ca naş creştin.

"Ca şi până acum, presiunile vor fi mari. Am aflat că doamna ministru, deşi este musulmană, are un naş creştin. Deci, nici nu ştiu dacă să râd sau să plâng când aud atâţia proşti care publică ştiri, dar mă rog, asta e", a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.

Ministrul demisionar al Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a afirmat anterior că Sevil Shhaideh nu îi este fină, deoarece în religia musulmană nu există termenul de naş, şi că la căsătoria acesteia i-a fost "martor", alături de alte persoane.

"În religia musulmană nu există termenul de naş. Sunt martori. Atunci când se căsătoresc doi, un bărbat şi o femeie de religie musulmană, sunt unii care participă la acel eveniment şi care sunt martori. Nu există termenul de naş şi fin", a spus Dragnea.


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

4 Așa o fi?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă