Ponta: Toată discuția cu anticipatele e o gogoașă, n-o crede nimeni

Premierul Victor Ponta a calificat luni seară discuția despre anticipate avansată de unii lideri ai PNL drept "o gogoașă" și a atras atenția că orice astfel de scrutin s-ar desfășura pe actuala lege de alegere a Parlamentului. "E foarte bine dacă PNL își face un program de guvernare, își pregătește niște oameni și participă la alegeri așa cum vom participa și noi în 2016 cu un program după care oamenii vor decide. E un lucru normal și democratic. Nu trebuie să schimbăm acum guverne doar pentru că un flămând care din aprilie 2012 n-a mai fost în guvern, trebuie să îl punem iar în guvern. Atenție, dacă am face — luăm varianta teoretică — alegeri anticipate pentru Parlament, le-am face pe legea actuală. Și atunci toată discuția că schimbăm legile privind modul de alegere a Parlamentului, a Consiliilor Județene, ar fi o păcăleală ori eu nu cred că cei de la PNL vor să păcălească oamenii. Eu cred că la fel ca și noi vor să schimbăm sistemul electoral și atunci nu putem să-l aplicăm decât la un an după, că așa a spus Curtea Constituțională", a afirmat Ponta într-o intervenție telefonică la România TV.

Premierul a susținut că niciun lider PNL nu crede în realitate în organizarea anticipatelor.

"Toată discuția asta cu anticipatele e o gogoașă pe care sunt convins n-o crede nici domnul Petrache (secretar general al PNL — n.r.), nici altcineva", a precizat prim-ministrul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...

2 „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”

3 Cazuri de corupție ca ăsta se întâmplă zilnic în instituțiile publice din România

4 VIDEO Păi nu anihilaseră Iranul, care tocmai a lansat rachete cu o rază dublă față de ce se știa până acum că are în dotare?

5 Un deputat rus se plânge că trupele ruse vor ajunge „la capătul puterilor” după ce roboți umanoizi de tip „Terminator” au ajuns pe front