Populaţia Chinei va înregistra o scădere pentru prima dată în 60 de ani

Populaţia Chinei va înregistra o scădere pentru prima dată în 60 de ani

Conform celor mai recente cifre ale Biroului Naţional de Statistică al Chinei, citate de Mediafax, populaţia Chinei a crescut de la 1,41212 miliarde la doar 1,41260 miliarde în anul 2021. Aceste cifre confirmă un record negativ, fiindcă este vorba de o creştere de doar 480.000 de persoane, mult sub creşterea anuală de circa opt milioane de persoane obişnuită în urmă cu 10 ani.

Specialiştii afirmă că a fost şi o reticenţă în a avea copii în faţa măsurilor anti-Covid, iar asta ar fi putut contribui la încetinirea naşterilor, însă descreşterea a putut fi observată de ani de zile.

Rata totală de fertilitate a Chinei (naşteri pe femeie) a fost de 2,6 la sfârşitul anilor 1980, mult peste nivelul de 2,1 necesar pentru a înlocui decesele. Din anul 1994, aceasta a fost cuprinsă între 1,6 şi 1,7, iar în anul 2020 a „alunecat” la 1,3 şi doar 1,15 în 2021.

În anul 2016 China a renunţat la politica unui singur copil şi a introdus în anul 2021 o politică cu trei copii, sprijinită de stimulente fiscale şi de altă natură.

Teoriile diferă în ceea ce priveşte cauza pentru care femeile din China sunt reţinute în a avea copii, chiar dacă primesc stimulente de la stat. O explicaţie este că populaţia s-ar fi obişnuit cu familiile mici, iar altă ţine de creştere costului vieţii. Alţii sunt de părere că descreşterea numărului de naşteri ar putea avea legătură cu creşterea vârstei de căsătorie, care întârzie naşterile şi reduce dorinţa de a avea copii.

În anul 2021, populaţia totală a Chinei a înregistrat o creştere de doar 0,34 la 1.000 de persoane, un nivel minim de după criză. Potrivit proiecţiilor pregătite de o echipă de la Academia de Ştiinţe Sociale din Shanghai, aceasta ar urma să scadă anul acesta, pentru prima dată după epidemie, cu 0,49 la mie.

Punctul de cotitură a venit cu 10 ani mai devreme decât se anticipa.

Încă din anul 2019, Academia de Ştiinţe Sociale din China se aştepta ca populaţia să atingă vârful în 2019 la 1.44 miliarde. Raportul din 2019 al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind perspectivele demografice anticipa că vârful va fi atins în anul 2031-2032 la 1.46 miliarde. Echipa Academiei de Ştiinţe Sociale din Shanghai a dedus un declin mediu anual de 1,1% după anul 2021, ceea ce ar duce populaţia Chinei la 587 milioane în 2100. Supoziţiile convenabile care stau la baza acestui pronostic sunt că rata totală de fertilitate a Chinei scade de la 1,15 la 1,1 între prezent şi 2030, şi rămâne acolo până în 2100.

China se va confrunta cu probleme economice din pricina scăderii rapide

În anul 2014, populaţia chineză în vârstă de muncă a atins un nivel maxim şi se preconizează că se va reduce la mai puţin de o treime din acest nivel maxim până în anul 2100. De asemenea, este de aşteptat ca populaţia vârstnică a Chinei ( cu vârstă de 65 de ani şi peste) va continua să crească în cea mai mare parte a acestei perioade, depăşind populaţia chineză în vârstă de muncă în apropierea anului 2080.

Acest lucru ar însemna că, în timp ce în prezent există 100 de persoane în vârstă de muncă disponibile pentru a sprijini fiecare 20 de persoane în vârstă, până în anul 2100, 100 de chinezi în vârstă de muncă vor trebui să susţină 120 de chinezi în vârstă.

Scăderea medie anuală de 1,73% a populaţiei chineze cu vârstă de muncă creează premisele unei creşteri economice mult mai scăzute, cu excepţia cazului în care productivitatea va înregistra o creştere rapidă.

Costurile mai ridicate ale forţei de muncă, cauzate de scăderea rapidă a forţei de muncă, vor împinge producţia cu marje reduse şi cu folosire intensivă a forţei de muncă din China către ţări cu forţă de muncă, precum Vietnam, Bangladesh şi India. Deja, costurile forţei de muncă în China sunt de două ori mai mari decât în Vietnam.

În acelaşi timp, China va trebui să direcţioneze o mai mare parte din resursele sale de producţie către furnizarea de servicii de sănătate, medicale şi de îngrijire a persoanelor în vârstă, pentru a răspunde cerinţelor unei populaţii din ce în ce mai în vârstă.

Centrul de studii politice de la Universitatea Victoria din Australia a realizat o simulare, care sugerează că, în lipsa unor modificări ale sistemului de pensii din China, plăţile de pensii vor fi majorate de cinci ori, de la 4% din PIB în anul 2020, la 20% din PIB în anul 2100.

Pentru ţările exportatoare de resurse, precum Australia, aceste schimbări vor necesita probabil o reorientare a exporturilor către producătorii din afara Chinei. Pentru importatorii de bunuri, printre care se numără şi Statele Unite, sursa de aprovizionare cu bunuri se va muta treptat către centre de producţie noi şi emergente.

În ciuda previziunilor conform cărora acesta va fi „secolul chinezesc”, aceste proiecţii demografice sugerează că influenţa s-ar putea muta în altă parte, inclusiv în India, a cărei populaţie se aşteaptă să depăşească China în decursul acestui deceniu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”