Portretul votantului AUR

Carantinați în bulele neștiute ale internetului, în mici orașe ale României sau în capitale Occidentale, sute de mii de concetățeni au creat în ultimul an, pe negândite, o Românie nouă, o țară poleită în galben-negru, peste care s-a mai turnat încă o dată benzina vechilor lozinci: „să nu se mai fure“, „să fie cinste“, „să simtă ceva și omul amărât“. Reporterii Recorder.ro au fost prin țară să vedă chipul votanților AUR.

După ce încărcătura de furie împotriva PSD-ului lui Dragnea a fost dezamorsată la Rahova, oamenii simpli s-au văzut în continuare ai nimănui, iar dezamăgirea s-a transformat în frustrare. Peste toate au venit pandemia, restricțiile, sărăcia și anularea micilor bucurii ale vieții.

Votanții AUR nu au apărut de nicăieri. Sunt oamenii pe care presa și mai ales politicienii i-au ignorat în ultimii ani. Azi ne par străini, dar ei au fost aici dintotdeauna. Fiind mai mult singuri și ignorați, sunt acum victimele perfecte ale discursurilor despre vatră, Ștefan, Maica Domnului, românitate și foarte mult aur.

Vezi reportajul VIDEO pe platforma Recorder.ro



populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir