Portughezul Cristiano Ronaldo, primul fotbalist miliardar din istorie (Forbes)

Portughezul Cristiano Ronaldo, primul fotbalist miliardar din istorie (Forbes)

Starul portughez Cristiano Ronaldo, atacantul echipei Juventus Torino, a devenit primul fotbalist din istorie care a reuşit să strângă un miliard de dolari pe parcursul carierei sale de jucător, anunţă revista economică americană Forbes.

Ronaldo, în vârstă de 35 ani, a câştigat anul trecut suma brută de 105 milioane de dolari în perioada 1 iunie 2019 - 1 iunie 2020, fiind al treilea sportiv din istorie care ajunge miliardar înainte de retragerea din activitate, după jucătorul de golf Tiger Woods, care a reuşit această performanţă în 2009, şi boxerul Floyd Mayweather, în 2017.

Portughezul este însă primul care reuşeşte să atingă această barieră într-un sport de echipă, după ce a adunat 650 milioane de dolari din salarii, pe parcursul celor 17 ani ca profesionist, şi este de aşteptat să ajungă la 765 milioane dolari din salarii, graţie actualul său contract cu Juventus, care se încheie în 2022, subliniază Forbes. Restul banilor adunaţi de Ronaldo provin din contracte publicitare şi alte activităţi.

Marele său rival, argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), care şi-a început cariera cu trei ani mai târziu decât Cristiano Ronaldo, a strâns până acum 605 milioane de dolari din salarii, începând din 2005, în timp ce legendarul fotbalist englez David Beckham şi-a încheiat activitatea de jucător cu câştiguri totale de 500 milioane dolari, din care doar jumătate proveneau din salarii.

Cristiano Ronaldo câştigătorul a cinci Baloane de Aur, este cea mai urmărită personalitate de pe reţeaua de socializare Instagram, unde are 222 milioane de "followers".

Forbes subliniază, totodată, că cel mai bine plătit sportiv din lume este tenismanul elveţian Roger Federer (106,3 milioane dolari), urmat de fotbaliştii Cristiano Ronaldo (105 milioane) şi Lionel Messi (104 milioane), în timp ce jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka a realizat propriul ei record, devenind sportiva din lume cu cea mai mare sumă strânsă într-un singur an (37 milioane dolari).
AGERPRES (AS/autor :Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro