Posibil act de sabotaj asupra unui tren plin cu uree. Ar fi fost atacat imediat după ce a plecat din Portul Constanța

Un tren care transporta uree a fost frânat de persoane necunoscute pe o cale ferată din zona Portului Constanța, arată reprezentanții CFR Infrastructură. Patru vagoane au fost deschise, iar 80% din încărcătură a fost deversată, scrie Spotmedia.ro.

Potrivit CFR Infrastructură Constanța, incidentul a avut loc duminică seara, la ora 20:20. Trenul compus din 36 vagoane aparține unui operator privat și plecase din Portul Constanța având ca stație de destinație Vințu de Jos, județul Alba.

„În urma verificărilor s-a stabilit că la vagoanele 6, 7, 9 și 11 clapele de descărcare au fost deschise, iar aproximativ 80% din conținut - uree se află pe gabarit. Șeful de tren a sesizat prin 112 incidentul. Zona este asigurată de către angajații SRCF Constanța, dar și de reprezentanți ai SRPT Constanța pentru a se evita sustragerea mărfii descărcate”, au transmis reprezentanții companiei.

Circulația trenurilor de călători nu a fost afectată de incident, iar traficul spre Portul Constanța se desfășoară pe firul II până la eliberarea firului I.

IPJ Constanța arată că polițiștii deplasați la fața locului au constatat că a fost deversată cantitatea de aproximativ 40 de tone de uree.

Polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța continuă cercetările pentru a se stabili „dacă vanele de încărcare-descărcare au fost acționate de factorul uman sau a fost vorba de o defecțiune tehnică”.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că trenul de marfă nu era asigurat cu pază, societatea transportatoare fiind amendată cu 2.000 de lei, a transmis Poliția.

În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă.

Ureea se folosește în principal ca îngrășământ și este un precursor foarte important în industria chimică, fiind utilizată printre altele și în industria medicamentelor.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR