Poșta Română a distribuit felicitări electorale pentru fostul ministru Valerian Vreme (surse)

Poșta Română a distribuit felicitări electorale pentru fostul ministru Valerian Vreme (surse)

Numele fostului ministru Valerian Vreme apare în dosarul în care procurorii DNA l-au reținut marți pe Marius Constantin Fecioru, fost secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. 

Potrivit unor surse judiciare, în ordonanța procurorilor DNA se arată că Poșta Română a fost folosită în anul 2011 pentru a distribui 14.280 de felicitări de Crăciun, destinate electorilor lui Valerian Vreme din județul Bacău.

"În considerarea faptului că l-a determinat pe Constantin Olimpiu Nicolae (directorul Direcției Regionale de Poștă Brașov) să dea dispoziții care au dus la prejudicierea Companiei Naționale 'Poșta Română' SA și a faptului că încă menținea în funcțiune, prin influența pe care o avea asupra lui Constantin Olimpiu Nicolae, mecanismul de fraudare, Pribescu Mioara (director executiv al Direcției economice din Poșta Română), în data de 21.12.2011, a solicitat lui Zaverdeanu Mihai Șerban (asociat și director executiv al SC Terradox Solutions SRL) și apoi a obținut, având susținerea lui Marius Constantin Fecioru, un folos pentru altul, respectiv preluarea de la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, dintr-un birou folosit de acesta din urmă (unde era depozitată provizoriu), a corespondenței ministrului Valerian Vreme (reprezentând 14.280 de felicitări de Crăciun), destinate electorilor săi din județul Bacău și predarea ei pentru a fi distribuită de către CN Poșta Română SA, dar cu asumarea de SC Terradox Solutions SRL a costurilor pe care ar fi trebuit să le suporte ministrul", se arată în documentele procurorilor.

Fostul secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor, Marius Constantin Fecioru, a fost reținut marți de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență și constituire a unui grup infracțional organizat.

Potrivit DNA, Marius Constantin Fecioru l-ar fi determinat pe Constantin Olimpiu Nicolae, directorul Direcției Regionale de Poștă Brașov, prin intermediul Mioarei Pribescu, director executiv al Direcției economice din Poșta Română, ca, în perioada mai 2011 — martie 2012, să dispună distribuirea repetată, de către Compania Națională ''Poșta Română'' SA, fără facturare, în folosul SC Terradox Solutions SRL, a corespondenței (procesate în poșta hibridă). AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?