Postul intermitent. Atenționarea unui nutriționist: Degeaba ai postit toată ziua, dacă mănânci o dată cât pentru trei mese

Postul intermitent. Atenționarea unui nutriționist: Degeaba ai postit toată ziua, dacă mănânci o dată cât pentru trei mese

Lipsa restricțiilor cantitative poate duce la abuzuri alimentare, deci poți să te îngrași chiar dacă ții post intermitent. „Degeaba ai postit toată ziua dacă mănânci o dată cat pentru trei mese”, susține dr. Mihaela Bilic, specialist în nutriție.

Postul intermitent presupune mâncatul la anumite ore FOTO: shutterstock

„Când credeam că nu mai poate fi inventat nimic în materie de cure de slăbire, a apărut postul intermitent. Gata cu listele de alimente permise și interzise, cu număratul caloriilor și programul fix de mese și gustări, acum este la modă să faci foamea. Nimic nou am putea spune: a posti este un comportament ancestral pe care omenirea l-a practicat secole la rând, de nevoie. Însă una este să faci foamea pentru că n-ai ce mânca și alta este să te înfometezi științific”, scrie medicul nutriționist Mihaela Bilic, pe pagina sa de Facebook.

Noțiunea „intermitent fasting” a fost inventată de americani. Concret, în funcție de preferințele individuale putem alege să mâncăm fie în prima parte a zilei, fie spre seară, adică renunțăm la micul dejun sau la cină. Postul intermitent înseamnă două mese/zi consumate la o distanță de cinci-șase ore (de exemplu ora 14:00 și ora 20:00), completate de o hidratare optimă.

„E prea târziu să le spunem oamenilor să mănânce mai puțin și mai rar, după ce ani la rând le-am spus să nu sară peste mese. E straniu să le propunem mese puține și apă din belșug, după ce i-am speriat că foamea duce la hipoglicemie și blochează slăbitul. Dar americanii au rezolvat impasul și au inventat noțiunea de intermitent fasting. A posti este de fapt un comportament ancestral pe care omenirea l-a practicat secole la rând, de nevoie”, precizează nutriționistul.

Dr. Bilic: Organismul are nevoie de mult mai puțină mâncare decât credem!

Potrivit dr. Bilic, absența aportului alimentar pe o perioadă de 12-16 ore din zi înseamnă „o pauză de la procesele de digestie, ajută organismul să se purifice, să se refacă”.

„De frica obezității, iată că am redescoperit postul și virtuțile lui: de la slăbit la Detox, efect antiaging și imunostimulant. Absența aportului alimentar pe o perioadă de 12-16 ore din zi înseamnă o pauză de la procesele de digestie, ajută organismul să se purifice, să se refacă. Multe persoane au adoptat instinctiv un astfel de comportament alimentar fără să știe că se numește intermitent fasting. La unii are ca rezultat slăbitul, la alții înseamnă o metodă de menținere a siluetei. Da, nu vă mirați, organismul are nevoie de mult mai puțină mâncare decât credem, uneori chiar și o masă în zi poate fi suficient”, explică Mihaela Bilic.

În continuare, dr. Bilic prezintă care sunt avantajele postului intermitent.

„Nu există alimente permise și interzise, poți mânca orice dar nu oricât. Trebuie respectată noțiunea de porție corectă. Sunt interzise gustările și ronțăielile dintre mese, obiceiuri responsabile de apariția kilogramelor în plus-postul intermitent face ordine și curățenie în comportamentul alimentar. Se încurajează diversitatea și sunt permise asocierile dintre alimente, este o dietă ce poate fi transformată în model de alimentație pe viață. Este ușor de pus în practică și nu împiedică viața socială sau mesele în oraș cu prietenii”, afirmă medicul nutriționist.

Sunt însă și dezavantaje, subliniază specialistul. Lipsa restricțiilor cantitative poate duce la abuzuri alimentare, deci poți să te îngrași chiar dacă ții post.

„Să mâncăm mai rar înseamnă să mâncăm mai puțin! Degeaba ai postit toată ziua dacă mănânci o dată cât pentru trei mese. Și silueta și sănătatea au nevoie de echilibru și moderație”, concluzionează dr. Bilic.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro