Doi foşti refugiaţi chilieni după lovitura de stat din 1973 au rămas foarte ataşaţi de România, o ţară care le-a devenit casă şi despre care spun fără ezitare că îi datorează tot ceea ce sunt, scrie Agerpres.

Cei doi refugiați chilieni își amintesc cu drag de România. FOTO: Florentina Peia / Agerpres

Patricia Carrasco şi Heraldo Bastidas, doi prieteni de-o viaţă care acum au 69 de ani, respectiv 75 de ani, numesc România „o mătuşă" pe care o iubesc foarte mult.

Amândoi fac parte din cele câteva mii de refugiaţi chilieni primiți de România după lovitura de stat din Chile de acum 50 de ani, condusă de Augusto Pinochet.

S-au reîntors între timp acasă și, deşi au trecut peste 30 de ani de când sunt iar în Chile, vorbesc limba română aproape perfect.

Își amintesc cu entuziasm şi emoţie despre România, o ţară în care au studiat piscicultura, respectiv ingineria şi au legat multe prietenii.

„Mi se spunea chilianul”

Patricia Carrasco a ajuns la Bucureşti alături de soţul său în 1974, după ce câteva luni au stat în Peru. Avea 19 ani şi era studentă.

Bastidas mărturisește, în schimb, că a plecat singur către România în 1974 şi că singurul lucru pe care îl ştia despre această ţară erau „tractoarele universale, atâta tot". Era în anul II la Inginerie în Chile, iar când, ajuns în România< a urmat facultatea la Iaşi de unde a ieşit inginer, cu specialitatea Tehnologia în construcţia de maşini.

România, „o mătuşă care te protejează”

Timp de 12 ani a lucrat în Combinatul de utilaj greu din Iaşi.

„Mi se spunea chilianul, dar când am ajuns în Chile colegii mei profesori, care acum sunt la pensie, mi-au spus românul", îşi aminteşte bărbatul.

S-a întors în Chile în 1992 şi a devenit profesor universitar.

„Fiecare om are o mamă, dar şi o mătuşă care te protejează şi mătuşa e România. Mătuşa mea e România, cea care are grijă şi îţi dă tot ce nu ţi-a dat mama”, spune bărbatul, într-un reportaj realizat de Agerpres .