
Veste excelentă pentru șoferi: Ultimul tronson al autostrăzii Buzău-Ploiești se deschide luna aceasta. „România a ajuns la 1.353 km de autostradă”
Asociația „Moldova Vrea Autostradă” a anunțat duminică, 9 noiembrie, faptul că lotul 3 Buzău-Ploiești din Autotrada A7 se va deschide pe 28 noiembrie.
„Lotul 3 Buzău-Ploiești – deschidere estimată vineri, 28 noiembrie 2025. După ce lotul 2 Ploiești–Buzău a fost inaugurat acum o lună , România a ajuns la 1.353 km de autostradă și drum expres, iar acum ochii sunt pe lotul 3 Pietroasele–Municipiul Buzău (13,9 km), construit de turcii de la Nurol–Makyol”, a anunțat asociația pe Facebook.
Pe șantier se află aproximativ 250 de utilaje și circa 500 de angajați, iar „șantierul este în plin sprint final”:
- se așterne asfaltul (au mai rămas circa 10.000 tone care, în funcție de vreme, se vor finaliza în maxim 10 zile, conform estimărilor de la fața locului)
- se montează parapetul de protecție, marcajele rutiere și gardul perimetral al autostrăzii
- se finalizează lucrările hidrotehnice și amenajările peisagistice.
Așadar, asociația estimează că deschiderea traficului se va face vineri, 28 noiembrie 2025, în cursul după amiezii, chiar înainte de mini-vacanța de 1 Decembrie.
„Acest lucru a fost anticipat de comunitatea Moldova Vrea Autostradă, în urma votului exprimat în octombrie de către followerii acestei pagini, 67% având încredere că se va circula complet pe autostradă de la București la Focșani la final de noiembrie.
De salutat faptul că turcii finalizează această lucrare în termenul contractual (20 luni), semn că Nurol livrează rezultate solide, atât aici, cât și pe A8 Târgu Mureș–Miercurea Nirajului, în condițiile în care mai au de încasat sume importante pentru lucrările efectuate până acum”, adaugă „Moldova Vrea Autostradă”.
Dacă nu apar probleme, subliniază asociația, în noiembrie am putea circula complet pe autostradă de la București până dincolo de Focșani, însă deschiderea a încă 50 km spre nord depinde de condițiile meteo.
În ce stadiu se află lotul Focșani - Bacău
Stadiul fizic al lucrărilor pe șantierul Autostrăzii Focșani – Bacău, lotul Focșani-Domnești Târg , a depășit 85%, iar constructorul român UMB Spedition este mobilizat în special la subtraversarea DN 2 din zona Garoafa și la podurile și viaductele de pe traseu.
Mare parte din structuri sunt în etapa executării hidroizolației iar după aceea urmează și pe acestea așternerea mixturilor asfaltice, trasarea marcajelor și montarea parapetelor.
Contractul pentru construcția acestui lot, în lungime de 35,6 km, are o valoare de 2,35 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin PNRR.
În cazul în care condițiile meteorologice vor permite menținerea ritmului actual de lucru, acest lot de autostradă va fi deschis anul acesta.
Sursa: adevarul.ro


