În mod paradoxal, Hitler a fost susținut să ajungă la putere inclusiv de o importantă grupare evreiască. Este vorba despre afaceriști și intelectuali care se considerau diferiți și superiori rasial față de restul evreilor.

Hitler salutând masele FOTO gettyimages

În august 1934, în Germania era organizat un plebiscit numit oficial „Legea privind conducerea Reich-ului german”. Prin aceastǎ mişcare, Adolf Hitler , liderul Partidului Nazist, dorea să pună mâna pe întreaga putere în Germania. Mai precis, după moartea președintelui Paul Von Hindenburg, Hitler cerea alegătorilor să aprobe fuziunea funcțiilor de președinte și cancelar (Hitler era cancelar) și să-i fie acordat titlul de „Fuhrer al Reich-ului”, adică stăpân absolut al țării. Aproximativ 90% dintre alegători i-au acordat puterea supremă lui Hitler, mulți dintre ei manipulați sau intimidați. În mod paradoxal, printre susținătorii lui Hitler s-au aflat și evrei, chiar și în condițiile în care Partidul Nazist era profund antisemit și milita pentru excluderea evreilor din societate. Istoria evreilor care l-au susținut pe Hitler sau care au luptat în armata Germaniei Naziste este puțin cunoscută publicului larg și încărcată de numeroase paradoxuri, precum și de multe întrebări fără răspuns.

Evreii naționaliști, un paradox al Germaniei interbelice

Aproximativ 2,7 milioane de evrei au murit în lagărele de exterminare sau taberele de muncă naziste. Alte 3,3 milioane au pierit în urma masacrelor organizate sau în ghettouri, atât în Germania cât și în statele aliate care împărtășeau principiile antisemite ale nazismului. Încă din anul 1920, Partidul Nazist și-a declarat public intenția de a-i segrega pe evrei de societatea „ariană” și de a le abroga drepturile politice, juridice și civile (în programul lor de partid în 25 de puncte). La scurt timp după preluarea puterii în anul 1933, naziștii au început să-și respecte promisiunea de a-i persecuta pe evrei. Până în anul 1939 au fost elaborate și puse în aplicare peste 400 de decrete și regulamente care restricționau toate aspectele vieții publice și private a evreilor din Germania.

La toate acestea se adăugau măsurile luate pe plan local de autoritățile diferitelor landuri germane. Cu toate acestea, în Germania, existau evrei care l-au susținut pe Hitler și politica ultra-naționalistă a Partidului Nazist. Ei erau grupați în Asociația Evreilor Naționaliști Germani, care s-a cristalizat în anul 1921 sub conducerea lui Max Naumann, un avocat evreu din Berlin, veteran al Primului Război Mondial. Din organizație făceau parte evrei conservatori care îmbrățișaseră total cultura germană, fiind greu de diferențiat din acest punct de vedere de nemții nativi. Erau intelectuali și oameni de afaceri, foști veterani ai Primului Război Mondial, care se considerau perfect integrați în societatea germană și împărtășeau opinii naționaliste.

„Aveau toată intenția de a mărșășui alături de regim (al lui Hitler)”, preciza Philipp Nielsen, istoric și autor al cărții „Between Heimat and Hatred: Jews and the Right în Germany ,1871-1935”. Acești evrei conservatori din gruparea lui Naumann împărtășeau dezgustul lui Hitler față de Tratatul de la Versailles și Republica de la Weimar. Mai mult decât atât, îl considerau pe Hitler un om providențial pentru Germania, un om care va oferi prosperitatea și glorie națiunii germane, din care ei simțeau că fac parte. „L-au văzut pe Hitler ca pe un potențial vehicul pentru renașterea națională germană”, preciza și Volker Benkert, profesor de istorie germană și europeană la Universitatea din Arizona, pentru revista „Moment”.

Pe lângă Asociației Evreilor Naționaliști Germani, mai exista și o organizație de tineret pro-nazistă formată din evrei. Se numea „Avangarda Germană” și era formată din 150 de membrii, majoritatea studenți. „Club mic, cvasi-ezoteric care era format aproape în întregime din intelectuali și studenți”, preciza istoricul Matthias Hambrock. Organizația avea și o publicație: „Avangarda Germană: ziar al unui grup de evrei germani”. Membrii grupului proslăveau național-socialismul german, era anti-sioniști, anti-liberali și profund naționaliști. „Național-socialismul salvează Germania de la distrugere; astăzi Germania se confruntă cu reînnoirea sa. Se cere accelerarea separării absolut necesare a evreilor germani de cei non-germani, precum și adunarea tuturor evreilor conștienți de germanitate sub o conducere autoritară uniformă, ocolind pe cât posibil vechile organizații”, scria în paginile ziarului Hans Joachim Schoeps, un evreu german, profesor de istoria religiilor.

Evreu contra evreu în Germania interbelică

Aceste grupuri de evrei conservatori și naționaliști, susținători ai lui Hitler, erau anti-sioniști. Naumann și alți evrei conservatori din punct de vedere politic credeau că pledarea pentru un stat evreu le-ar submina mai întâi statutul de germani, pe care-l considerau prioritar. În plus, cei din Asociația Evreilor Naționaliști Germani erau anti-comuniști convinși.

Ei erau împotriva evreilor est-europeni și militau împotriva migrației acestora în teritoriile germane. Evreii naționaliști din Germania îi considerau pe evreii din estul europei inferiori din punct de vedere rasial și spiritual, după cum spune și Robert S. Wistrich în lucrarea „Who's Who in Nazi Germany”. În plus, evreii est-europeni erau considerați prea tradiționaliști, săraci, o amenințare la adresa imaginii evreilor germani perfect integrați. Sunt specialiști care indică faptul că, de fapt, susținerea evreilor conservatori și naționaliști față de Hitler era din dorința de a demonstra că sunt integrați în societatea germană și în felul acesta de a scăpa de politicile rasiale.

„Evreii germani conservatori credeau, așadar, că dacă se vor asimila suficient, vor putea face parte din acest grup politic, iar faptul că mulți evrei germani au servit în Primul Război Mondial i-ar face imuni la atacurile antisemite naziste”, adăuga Volker Benkert. În plus, acești evrei credeau că antisemitismul lui Hitler era doar o schemă politică de a atrage masele, fără intenții serioase, scria Sarah Ann Gordon în cartea „Hitler, germanii și „Chestiunea evreiască”.

Mai mult decât atât, în 1933, după ce Hitler a ajuns la putere, evreii germani conservatori l-au implorat să-i recunoască drept germani loiali. Drept argumente foloseau vechimea locuirii lor pe teritoriul german, din timpul lui Carol cel Mare, dar și faptul că aproximativ 12.000 de evrei au luptat pentru Germania în Primul Război Mondial. Erau dispuși chiar să mute ziua de Sabat duminica, tocmai pentru a se conforma cu restul locuitorilor Germaniei.

Evreii care-și îndemnau co-etnicii să-l facă pe Hitler stăpânul absolut al Germaniei

Nici măcar după ce au văzut că Hitler nu are de gând să acorde facilități sau protecție evreilor de orice fel, ba chiar au îndurat și primele măsuri antisemite, grupul de evrei germani conservatori au continuat să-l susțină. Ba chiar îndemnau populația să voteze „da” la plebiscitul din 1934 care l-a făcut pe Hitler stăpânul extremist al Germaniei.

„Noi, membrii Ligii Evreilor Național-Germani, fondată în 1921, am pus întotdeauna, în timpul războiului sau al păcii, binele poporului german și al Patriei Germane mai presus de propriul nostru bine. În consecință, am salutat mișcarea națională din ianuarie 1933, deși ne-a adus greutăți, deoarece am considerat-o singura modalitate de a curăța pagubele produse în paisprezece ani nefericiți de elemente negermane. Suntem pe deplin de acord cu testamentul politic al președintelui Reich-ului mareșalul von Hindenburg, care prin numirea cancelarului Reich-ului Hitler și a mișcării sale a făcut un pas decisiv de o importanță istorică majoră și a afirmat că reconcilierea care va include întreaga patrie germană trebuie să urmeze trezirii naționale și unificării poporului german. Patriei germane îi aparține trup și suflet acea parte a evreilor care, la fel ca noi, nu cunosc altă patrie decât Germania. În spiritul testamentului defunctului președinte al Reich-ului, susținem unificarea funcțiilor de lider al Reich-ului și cancelar al Reich-ului. Îi îndemnăm pe toți evreii care se consideră germani să voteze «Da» pe 19 august”, precizau reprezentanții organizației în ziarul propriu.

În ciuda susținerii și a dorinței de a arăta că sunt perfect integrați societății germane, Hitler nu a fost impresionat de eforturile evreilor germani conservatori. Drept dovadă nu a cruțat pe nimeni, nici măcar pe cei profund germanizați care făceau deja parte din armata germană. Până și cei care erau pe jumătate evrei erau dați afară din armată și urmau drumul lagărului. Au fost și mici excepții, dar în general Hitler nu a făcut compromisuri. Asociațiile evreilor germani conservatori au fost desfințate, unii au ajuns în lagăr, alții au fost nevoiți să fugă. Se înșelaseră complet în legătură cu Hitler.