Omul de știință Franz Nopcsa a rămas în istorie ca descoperitor al fosilelor de dinozauri pitici de la poalele Retezatului, însă pentru albanezi a devenit un erou la începutul secolului XX, când i-a sprijinit împotriva Imperiului Otoman. Nopcsa putea fi și primul paleontolog devenit rege.

Albania și România împart o mulțime de cuvinte vechi, provenite – potrivit specialiștilor – din substratul traco-iliric și de la vechile popoare balcanice, dar și un trecut marcat de dictaturile unor regimuri comuniste.

În Evul Mediu, albanezii și locuitorii României de astăzi au fost aliați împotriva otomanilor, fiind cunoscute relațiile dintre Ioan de Hunedoara și eroul lor național, Skanderbeg, care îl numea pe Huniade „frate de arme”.

Baronul Nopcsa, savantul controversat

La începutul secolului XX, cele două țări au avut, la un moment dat, un erou comun: aventurierul Franz Nopcsa (1877–1933), cunoscut ca descoperitor al fosilelor de dinozauri pitici din Țara Hațegului. Pentru România, Nopcsa a rămas în istorie ca om de știință, nu lipsit de controverse; în schimb, pentru poporul albanez, pe lângă lucrările sale despre Albania, fusese aventurierul străin care ajunsese la un pas de a urca pe tronul țării.

Descendent al unei familii nobiliare transilvane din secolul al XIV-lea, Franz Nopcsa a avut o carieră strălucită ca om de știință, dar a fost, în același timp, un personaj controversat. În timpul Primului Război Mondial, a ajuns pe lista dușmanilor statului român din cauza activității sale în serviciile de spionaj austro-ungare și germane, desfășurate pe teritoriul României și în Balcani.

După război, a fost reabilitat de regele Ferdinand, meritele sale în știință fiindu-i recunoscute și de români. În schimb, nu a mai fost iertat de sătenii din Săcel, localitatea de la poalele Retezatului unde își avea castelul (video). Acolo a fost bătut crunt și alungat pentru totdeauna de pe moșia sa din Țara Hațegului.

Pentru poporul albanez, savantul aventurier devenise unul dintre cei mai apreciați albanologi, dar și omul care a fost la un pas de a le fi rege.

În 1933, Franz Nopcsa s-a stins din viață într-un hotel din Viena, în împrejurări stranii. Și-a ucis prietenul, albanezul Baiazid Elmas Doda, în timp ce acesta dormea, apoi s-a sinucis.

„Baronul Franz Nopcsa, la izbucnirea războiului, când fu mobilizat cu gradul de căpitan al cavaleriei maghiare, se angajă, deoarece poseda limbile balcanice — ca spion al comandamentului german în Balcani. A cutreierat astfel, însoţit de un intim al său, albanezul Baiazid Elmas Doda, care a devenit mai pe urmă secretarul său, întreg ţinutul Serbiei, Macedoniei şi Albaniei, deghizat în cioban cu oi”, informa ziarul Patria în 1933.

Aventuri în Albania

Planul lui era să înarmeze triburile nord-albaneze şi să ducă un război de gherilă împotriva turcilor.

„O reuşită ar fi avut ca rezultat independenţa Albaniei, cu Nopcsa însuşi ales rege sub protectoratul Austro-Ungariei. Inutil să spunem că Nopcsa nu a devenit niciodată rege al Albaniei, care îşi obţinuse independenţa în 1912“, arăta Andrew Tasnády-Kubacska, autor al biografiei Franz Baron Nopcsa.

Nopcsa a părăsit Albania fără a-și îndeplini misiunea și și-a îndreptat atenția spre România, unde, până în 1916, a activat în misiuni de spionaj pentru armata austro-ungară. „După intrarea României în război se afla mereu cu turma sa de oi tot pe lângă marele cartier român, furnizând comandamentului german (pe atunci aflător la Haţeg) date precise despre mişcările trupelor române”, informa ziarul Patria în 1933.

Andrew Tasnády-Kubacska (1902–1985), paleontolog, istoric al științei și scriitor maghiar, specializat în istoria paleontologiei, a redat povestea vieții lui Nopcsa descriind-o ca pe un amestec straniu și greu de imaginat de cercetare științifică și aventură politică. „Nopcsa a fost probabil singurul paleontolog de renume care a fost, la un pas, să devină rege al unei țări europene”, nota biograful său.

„Nopcsa era un savant neliniștit, activ, cunoscut nu doar pentru lucrările sale de paleontologie, ci și pentru apărarea plină de energie a muntenilor albanezi, pe care i-a încurajat împotriva turcilor cu discursuri aprinse și daruri de arme. Turcii îl cunoșteau drept cel mai eficient organizator pe care lupta albanezilor pentru independență l-a avut vreodată”, scria Tasnády.

A încercat să apere triburile din munți

La începutul secolului XX, interesul științific l-a dus pe Franz Nopcsa în Albania, dar ceea ce l-a ținut acolo a fost admirația sa pentru dragostea de libertate a poporului albanez, pe ai cărui tineri i-a numit atunci „Copiii înarmați ai Europei”.

Potrivit lui Tasnády, înainte de războaiele balcanice, Imperiul Otoman a încercat să supună nordul Albaniei, o zonă montană greu de controlat din cauza triburilor autonome. Planul turcilor viza dezarmarea populației locale și exterminarea unor triburi catolice, precum Malisorii, urmând ca în locul lor să fie aduși bosniaci musulmani, așezați chiar la granița cu Muntenegru. Albanezii au protestat și au cerut sprijin monarhiei austro-ungare, dar apelurile lor au fost ignorate.

În acest context, Franz Nopcsa a decis să se implice activ de partea albanezilor. În primăvara lui 1911, a ajuns la Scutari, oraș aflat sub asediul otomanilor, și a negociat cu comandanții acestora, încercând să oprească armata otomană să mărșăluiască asupra triburilor nordice. Deși crezuse că a avut succes, turcii au continuat ofensiva spre nord pentru a distruge triburile albaneze.

„În fața trădării, baronul a trecut în Muntenegru, unde a strâns bani și arme pentru albanezi, le-a trimis mesaje de încurajare și a redactat un memoriu detaliat despre situația lor, pe care l-a trimis arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei. În acest memoriu, Nopcsa susținea obligația morală a dinastiei de Habsburg de a-i sprijini pe catolicii albanezi, ca ultimă rămășiță a unei Albanii independente. Memoriul a avut efect, iar presiunea diplomatică exercitată a dus la oprirea înaintării lui Șefket și la salvarea nordului Albaniei, chiar dacă doar pentru moment”, consemna Tasnády.

Turcii le-au dat din nou muntenilor albanezi impresia că vor fi lăsați în pace și chiar i-au „invitat” să coboare la iernat în câmpiile de pe malul Adriaticii, unde își duceau turmele după tradiție. Însă, odată ajunși acolo, le-au confiscat armele și le-au interzis să se mai întoarcă vara în munți. Alți albanezi au fost izgoniți din orașe, iar triburile au fost declarate „răzvrătite”, satele lor au fost încercuite de armată, iar oamenii au fost lăsați să moară de foame și de boli.

S-a propus rege în Albania

În scurt timp, în 1912, a izbucnit o revoltă violentă în Albania, iar în contextul conflictelor din Balcani țara a reușit să își cucerească independența.

„În timpul negocierilor de la Londra a apărut și chestiunea unui rege pentru Albania, tronul acestei țări fiind vacant în 1913. Albanezii au convocat o adunare la Trieste, unde s-a discutat liber problema alegerii unui rege. Existau trei, dacă nu patru, alte posibilități pentru Coroană. Dar, în sfârșit, recunoscători pentru serviciile sale aduse țării, mulți albanezi au sugerat chiar numirea lui Nopcsa. Acesta a ajuns chiar să ia în considerare ideea de a se pune temporar în fruntea națiunii albaneze”, relata biograful său.

În martie 1913, Nopcsa i-a trimis o scrisoare lui Franz Conrad von Hötzendorf, feldmareșal și șef al Marelui Stat Major al armatei austro-ungare între 1906–1917, în care s-a autopropus rege al Albaniei, oferind și detalii despre planul prin care voia să cucerească tronul.

„Dar nimic nu a ieșit din acest plan. Nopcsa a descoperit curând că, din cauza reputației sale în Albania, Ministerul de Externe era mult prea speriat de el pentru a-i acorda încredere. Leopold Berchtold (n.r. pe atunci ministru de externe al Imperiului Austro-Ungar) l-a preferat pe prințul Wilhelm de Wied, care a primit în scurt timp tronul, deși domnia lui a fost scurtă și palidă, iar izbucnirea Primului Război Mondial l-a măturat rapid. Nu se poate spune că ar fi condus cu adevărat treburile țării”, arăta autorul.

La trei săptămâni după scrisoarea în care se autopropunea rege, Nopcsa îi scria din nou lui Conrad.

„Partea din scrisoarea mea care mă privește pe mine și-a pierdut importanța actuală. Aș dori, așadar, dacă nu ați menționat încă chestiunea candidaturii mele la tronul Albaniei, să nu spuneți nimic despre aceasta contelui Berchtold pe viitor, căci aș prefera să evit orice aparență de interes personal”, afirma acesta.

Expert al Albaniei

După această scrisoare savantul și-a încheiat legăturile politice cu Albania, chiar dacă a mai vizitat țara de câteva ori în anii următori, în explorările sale. Iar cel mai bun prieten al său a rămas albanezul Bajazid Doda.

Activitatea lui Nopcsa în Albania a fost extrem de diversă. El stăpânea limba, dar și diferitele dialecte și idiomuri, publicând studii despre acestea. A strâns, de asemenea, date istorice, povești și cântece vechi, superstițiile transmise din generațiile trecute și a cartografiat țara din punct de vedere geografic.

„Cercetările sale etnografice arată o combinație inepuizabilă de spirit și claritate a gândirii. El a cercetat și a notat tot ce i-a ieșit în cale, fie că era vorba de vatră și uneltele de foc, de plug, de curioasele case rotunde, de jug, de carele cu două sau patru roți sau de scaunele cu trei picioare. Agricultura din Albania îi datorează introducerea rotației culturilor, a aratului adânc și a îngrășămintelor artificiale”, arăta biograful său.

Nopcsa poseda cea mai completă bibliotecă de lucrări despre Albania existentă la acea vreme. Nu doar că aduna el însuși, dar librarii din întreaga lume aveau instrucțiuni să-i ofere orice carte legată de această țară. „În această vastă bibliotecă, dedicată țării pe care o iubea atât de mult, se odihnea și scria după lungile și istovitoarele sale călătorii”, afirma Tasnády-Kubacska.