Prăbușirea: Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, situații șocante în clasamentul mondial

Prăbușirea: Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, situații șocante în clasamentul mondial

Că vor trece mulți ani până vom mai vedea o jucătoare de talia Simonei Halep în România, asta știam. Surpriza cu adevărat neplăcută, în schimb, vine de la jucătoarele din noul val, despre care credeam că o să fie capabile să se mențină în Top 100.

Jaqueline Cristian, ghinion mare cu accidentarea din februarie 2022

În capul listei: Jaqueline Cristian (24 de ani) și Gabriela Ruse (25 de ani). Care au avut, în 2021, câteva rezultate remarcabile, dar care, în loc să fie începutul unei ascensiuni, s-au dovedit a fi un simplu foc de paie.

În cazul Jaqueline, aceasta a încheiat 2021 în forță, cu o semifinală la Astana Open și o finală jucată, la Linz, ambele întreceri de categoria WTA 250. Pe fondul acestor rezultate, bucureșteanca a atins locul 58 mondial, în ianuarie 2022. Din păcate, în februarie, după o victorie uriașă, cu Elena Rybakina – avea să câștige Wimbledon, în iulie – Jaqueline a fost lovită și de ghinion. Pentru că, în turul II de la Doha, a suferit o accidentare gravă: ruptură a ligamentului încrucişat, cu meniscul parţial afectat. Au urmat operația și drumul infernal al recuperării. După 6 luni pe tușă, Jaqueline a revenit pe teren, dar nu și-a mai redobândit forma din 2021. Părăsită și de antrenorul Thomas Drouet, la finalul anului trecut, Jaqueline Cristian a ajuns acum pe locul 266 mondial în clasamentul live, actualizat în timp real! Și, deocamdată, mai joacă doar în competițiile ITF, un fel de divizia secundă a tenisului feminin.

Gabriela Ruse, departe de forma ei optimă

Gabriela Ruse, departe de forma ei optimă

Ruse a „dansat o vară“

Din păcate, și Gabriela Ruse se confruntă cu o situație similară. Între 5-25 iulie 2021, românca părea invincibilă: 13 meciuri, 12 victorii, un titlu câștigat la Hamburg și o finală disputată la Palermo! A urmat intrarea pe tabloul US Open 2021, cu trei victorii în calificări, și apoi prezențe pe tablou și Australian Open și French Open 2022. Pe fondul acestor rezultate, Gabriela a atins cea mai bună clasare din carieră, în mai 2022, locul 51 în lume.

Din păcate, între timp, Ruse a ajuns o jucătoare care leagă maxim două victorii și acestea, de obicei, în calificările unor competiții. În acest sezon, ea are un singur meci câștigat pe tabloul principal al unui turneu: la Auckland, cu Erin Routliffe (Noua Zeelandă, 27 de ani, 840 WTA). Așadar, e lesne de înțeles de ce Ruse s-a aflat pe locul 164 mondial, în clasamentul din această săptămână, înregistrând o cădere de 21 de poziții!

La cum arată ierarhia WTA, în acest moment, România mai poate trimite doar trei sportive direct pe tabloul turneelor de Grand Slam. Vorbim despre cele care rezistă în Top 100: Irina Begu (39 WTA), Sorana Cîrstea (70 WTA) și Ana Bogdan (75 WTA). Simona Halep (17 WTA) nu poate juca, din păcate, nicăieri, fiind suspendată până la lămurirea cazului de dopaj în care e implicată de anul trecut.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...