Prahova: Bărbat arestat pentru trafic de minori şi de persoane; victimele, racolate din familii dezorganizate

Prahova: Bărbat arestat pentru trafic de minori şi de persoane; victimele, racolate din familii dezorganizate

Un bărbat a fost arestat, marţi, pentru 30 de zile într-un dosar de trafic de minori, trafic de persoane şi violenţă în familie, fiind acuzat, printre altele, că şi-a agresat concubina, provocându-i răni grave prin lovituri cu toporul.

Potrivit unor comunicate ale DIICOT şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, procurorii şi poliţiştii specializaţi în criminalitate organizată au efectuat, luni, trei percheziţii în oraşul Mizil, patru persoane fiind duse la audieri.

"În fapt s-a reţinut că începând cu luna ianuarie 2016, inculpatul Z. M. C a racolat mai multe tinere de pe raza oraşului Mizil şi a comunelor învecinate, profitând de faptul că acestea provin din familii dezorganizate, au o situaţie materială precară şi o slabă pregătire şcolară, fiind determinate de către acesta să practice prostituţia la limita dintre judeţele Prahova şi Buzău, precum şi în parcările situate pe DN 1B, între localităţile Albeşti Paleologu şi Mizil. De asemenea, din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că una dintre persoanele vătămate, minoră la acea dată şi devenită concubină a inculpatului Z. M. C., era exploatată de către acesta, fiind agresată atunci când pleca de la locuinţa sa, când refuza să se prostitueze ori când nu îi aducea suficienţi bani. Din cercetări a mai rezultat faptul că cei doi au împreună un copil minor, fiind forţată să se prostitueze până cu o săptămână înainte de data naşterii fiului său, iar după naşterea acestuia reluând activităţile de prostituţie după cel mult trei săptămâni şi două zile", precizează sursele citate.

Anchetatorii spun că, la data de 18 noiembrie 2018, victima a fost luată de inculpat din locul unde se prostitua, după ce în prealabil acesta a lovit-o intenţionat cu bara din faţă a maşinii, şi a dus-o la locuinţa sa unde i-a produs multiple agresiuni fizice, cu precădere în zona membrelor inferioare, cu toporul, victima suferind fracturi deschise, care au necesitat pentru vindecare un număr de 65 - 70 zile de îngrijiri medicale.

Victima a fost agresată şi după majorat, ea depunând, la un moment dat, plângere împotriva inculpatului, retrăgându-şi însă, de teamă, declaraţia, arată sursele citate.

"De asemenea, s-a mai stabilit faptul că la începutul acestui an inculpatul şi persoana vătămată s-au deplasat în Anglia, unde victima a practicat prostituţia, însă din cauza pandemiei COVID-19 nu a mai avut surse de venit, nemaiavând clienţi şi fiind nevoită să revină în ţară alături de inculpat. Cei doi au fost carantinaţi de autorităţile române concomitent, începând cu 03.04.2020, ulterior revenind în oraşul Mizil", mai spun anchetatorii.

Inculpatul a fost prezentat, marţi, Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "Matei Basarab" Ploieşti, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...