Prahova: Depăşiri ale hidrogenului sulfurat, înregistrate de APM şi de staţiile rafinăriilor OMV Petrobrazi şi Vega

Laboratorul mobil al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Prahova, dar şi staţiile de monitorizare a calităţii aerului care aparţin rafinăriilor OMV Petrobrazi şi Rompetrol Vega au înregistrat, miercuri dimineaţă, depăşiri pentru indicatorul hidrogen sulfurat (H2S).

Conform unui comunicat emis de APM cu privire la disconfortul olfactiv resimţit resimţit în oraş, la ora 05,30, în laboratorul mobil deţinut de către APM Prahova în localitatea Bărcăneşti a fost înregistrată o depăşire pentru indicatorul hidrogen sulfurat (H2S).

Ulterior, de la ora 07,00 s-au înregistrat depăşiri pentru indicatorul hidrogen sulfurat (H2S) în staţia automată de monitorizare a calităţii aerului care aparţine operatorului economic SC OMV Petrom SA - Rafinăria Petrobrazi (Cartier Mitică Apostol), iar la ora 08,30 au fost înregistrate depăşiri ale aceluiaşi indicator în ambele staţii automate ale operatorului economic SC Rompetrol Rafinare SA - Rafinăria Vega Ploieşti (ATM Construct şi Ţânţăreni).

"În staţiile automate de monitorizare continuă a calităţii aerului, care fac parte din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului, nu au fost înregistrate depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorii monitorizaţi în conformitate cu Legea 104/2011-privind calitatea aerului înconjurător. APM Prahova s-a deplasat în zonele de vest şi nord ale municipiului Ploieşti şi a monitorizat calitatea aerului cu analizorul portabil multiparametru Gasmet DX 4030. Nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită/concentraţiilor maxime admise pentru indicatorii monitorizaţi în conformitate cu legislaţia în vigoare. În perioada menţionată, conform datelor furnizate de către Agenţia Naţională de Meteorologie, direcţia predominantă a vântului a fost sud", menţionează comunicatul citat.

Garda de Mediu Prahova a anunţat, miercuri dimineaţă, că a demarat controale de verificare a calităţii aerului la cele două rafinării din municipiul Ploieşti, în urma numeroaselor sesizări primite de la cetăţeni cu privire la mirosul din oraş .

De asemenea, Primăria Ploieşti a sesizat Garda de Mediu, dar şi Prefectura Prahova cu privire la "mirosul insuportabil" din oraş din această dimineaţă.

Sesizarea municipalităţii include şi datele înregistrate la microstaţiile de pe raza oraşului, precizează primăria într-un comunicat de presă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker