Prahova: Femeie găsită decedată pe un teren la Slănic, trupul având leziuni; concubinul ei a fost dus la audieri

Trupul neînsufleţit al unei femei a fost găsit, miercuri dimineaţă, pe un teren din oraşul Slănic, corpul acesteia prezentând leziuni traumatice, concubinul său fiind dus la audieri.

"La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 8,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Slănic au fost sesizaţi, cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată pe un teren din apropierea unei locuinţe din oraşul Slănic. La faţa locului, poliţiştii au identificat cadavrul unei femei de 46 de ani, iar la examinarea fizică a acestuia au fost identificate mai multe leziuni traumatice. Din primele verificări s-a stabilit faptul că femeia de 46 de ani ar fi avut un conflict cu concubinul acesteia, ea luând hotărârea să părăsească domiciliul. La scurt timp după aceea, femeia a fost găsită decedată în apropierea locuinţei sale", a anunţat Poliţia Prahova.

Conform sursei citate, medicul legist ajuns la faţa locului nu s-a putut pronunţa cu privire la o eventuală legătură de cauzalitate între leziunile vizibile şi deces.

Concubinul femeii se află la acest moment în custodia poliţiştilor, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsuri legale în consecinţă.

Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă