Prahova: Șoferul lui Sebastian Ghiță, audiat de Poliție (surse)

Șoferul fostului deputat Sebastian Ghiță, pe numele căruia a fost emis un mandat de aducere, a fost audiat, joi, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, șoferul lui Ghiță a fost citat pentru a fi audiat de polițiștii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciul de Investigații Criminale.

Procurorii DNA Ploiești au emis, miercuri, mandat de aducere pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță , după ce acesta nu s-a prezentat la Parchet în baza citației anchetatorilor, au declarat surse apropiate anchetei.

Potrivit acestora, Ghiță a fost citat să se prezinte la DNA Ploiești la ora 12,00 în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, el trimițându-și avocații, care au refuzat să facă declarații în fața presei.

În aceste condiții, fostul deputat a fost căutat la domiciliul său și la mai multe adrese despre care se cunoștea că sunt frecventate de fostul parlamentar, fără a fi însă găsit, au adăugat sursele citate.

Polițiștii îl caută în continuare pe Sebastian Ghiță, sursele menționate precizând că a fost dat în consemn la punctele de frontieră și că este căutat pe teritoriul întregii țări.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția