Prahova:Arest prelungit pentru Liviu Tudose, Viorel Dosaru și Constantin Ispas în dosarul lui Sebastian Ghiță

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a prelungit cu încă 30 de zile măsura arestării preventive față de procurorul Liviu Tudose și polițiștii Viorel Dosaru și Constantin Ispas, urmăriți penal în dosarul în care este pus sub acuzare și deputatul Sebastian Ghiță.

Potrivit datelor postate pe site-ul oficial al instanței supreme, magistrații au admis propunerea DNA Ploiești și au dispus prelungirea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați, pe o durată de 30 de zile, respectiv de la data de 24.04.2016 până la data de 23.05.2016, inclusiv.

Decizia nu este definitivă, ea fiind deja contestată de Tudose, Dosaru și Ispas.

Potrivit DNA, Liviu Tudose, fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești, și Viorel Dosaru, fostul șef al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova și fost subsecretar în MAI, sunt acuzați că au permis accesul deputatului Sebastian Ghiță la informații dintr-un dosar care nu erau destinate publicității, scopul constând în zădărnicirea unei anchete penale, dar și în protejarea intereselor unor persoane și firme cercetate în cauza respectivă.

Astfel, în perioada iunie 2013 — primăvara anului 2014, în calitate de procuror general al PCA, Liviu Tudose a permis accesul deputatului Sebastian Ghiță la informații ce nu erau destinate publicității dintr-un dosar penal al respectivei structuri de parchet.

Informațiile confidențiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice și juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, numele procurorului de caz și ale ofițerilor de poliție delegați să efectueze urmărire penală.

Procurorii spun că scopul lui Tudose era acela de a obține funcții de conducere în cadrul unor instituții publice pentru sine, dar și acela de a zădărnici urmărirea penală efectuată în cauza respectivă.

De asemenea, tot în legătură cu acel dosar aflat pe rolul PCA, șeful IJP Prahova de la acea vreme, Viorel Dosaru, a permis, în perioada iunie — septembrie 2013, accesul deputatului Sebastian Ghiță la informații ce nu erau destinate publicității, în schimbul menținerii în funcție sau promovării în alte funcții de conducere.

Totodată, în vara anului 2013, Aurelian Mihăilă, în calitate de procuror general adjunct al PCA Ploiești, a permis ofițerului de poliție Constantin Ispas accesul la informații ce nu erau destinate publicității din același dosar al PCA, în scopul obținerii unui folos necuvenit pentru Ispas care, intrând în posesia informațiilor printr-un demers nelegal al procurorului general adjunct, a folosit ilegal datele obținute, urmărind accederea în funcții de conducere în cadrul MAI.

Mihăilă mai este acuzat și că în vara anului 2014, în calitatea deținută, a ticluit probe nereale, fiind vorba despre o plângere formulată în numele unei persoane împotriva unui alt procuror din aceeași unitate de parchet, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de fals în declarații. Plângerea respectivă, nedatată și nesemnată, a fost ulterior înmânată unui ofițer cu funcție de conducere în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, pentru a fi valorificată.

Deputatul Sebastian Ghiță mai este acuzat în acest dosar și de faptul că a condus pe drumurile publice un autoturism având permisul suspendat.

Inițial, în acest dosar a fost arestat și Aurelian Mihăilă, însă instanța a admis contestația inculpatului și a decis punerea sa în libertate sub control judiciar. De asemenea, procurorii DNA Ploiești au cerut încuviințarea reținerii și arestării lui Sebastian Ghiță, cererile fiind respinse de Camera Deputaților.

În context, procurorii au dispus față de acesta măsura controlului judiciar pe cauțiune stabilită la 13 milioane de euro.

AGERPRES/ (AS—autor: Anamaria Toma, editor: Mihai Simionescu, editor online Andreea Lăzăroiu)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Digi24 / Propunerile controversate de pe lista lui Orban. Cum arată ultima variantă a Guvernului

2 Curvăsăria îngroapă România! Fosta „chinezului” din Guvernul PSD, dată afară din directoratul Transelectrica d…

3 Bursa zvonurilor / Care sunt miniștrii care ar putea face parte din Guvernul Orban. Sighiartău, dat la o parte

4 Din sânge de hoț! / Compania germană Schweinemast Brader a cerut insolvența fermei Salcia după ce băiatul lui Dr…

5 PSD e Mafia! Guvernul vrea s-o trimită consul la Salonic pe deputata PSD Andreea Cosma, condamnată în primă in…

recomandări

Te ia DNA: Vasile Blaga

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cascadorii halucinante pe skiuri