Președintele american Donald Trump refuză să ofere un răspuns clar în privința unei posibile implicări militare directe a Statelor Unite în conflictul declanșat de Israel împotriva Iranului. Într-un răspuns evaziv oferit jurnaliștilor la Casa Albă, liderul american a declarat că Teheranul a cerut negocieri, însă „e prea târziu pentru vorbe”.

Președintele SUA, Donald Trump/FOTO:EPA/EFE

„Aș putea s-o fac. Aș putea să nu o fac. Nimeni nu știe ce urmează să fac”, a declarat Trump când a fost întrebat dacă ia în calcul atacarea instalațiilor nucleare ale Iranului. Tensiunea geopolitică a atins un nou prag, în contextul în care premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat, pe 13 iunie, o serie de atacuri aeriene asupra obiectivelor nucleare și militare ale Iranului — acțiuni motivate de îngrijorarea că regimul de la Teheran se află la un pas de a dezvolta arma nucleară.

Donald Trump a lăsat de înțeles că i-ar fi cerut lui Netanyahu să continue ofensiva, dar fără a-i oferi garanții privind un sprijin militar direct din partea Washingtonului. Totodată, liderul american susține că Iranul a cerut o întâlnire oficială la Casa Albă, dar că această propunere a venit „prea târziu”.

„Lucrurile stau foarte diferit față de acum o săptămână”, a comentat Trump, sugerând că fereastra diplomatică a fost închisă.

Între timp, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat că un atac american asupra țării sale va atrage o „ripostă devastatoare”, prefigurând un posibil conflict regional de proporții.

În ultimele zile, SUA au continuat să își consolideze prezența militară în Orientul Mijlociu, inclusiv prin trimiterea de noi escadrile de avioane de luptă. Până acum, americanii s-au limitat la sprijin indirect — în special prin ajutor logistic și prin interceptarea unor rachete lansate către Israel — însă surse diplomatice vorbesc despre o posibilă implicare directă în raidurile aeriene, scenariu care ar marca o escaladare fără precede

O piesă în jocul altora

Într-un context internațional tot mai dominat de politica forței și de revenirea la logica sferelor de influență, acțiunile Israelului sunt interpretate de analiști nu doar ca o reacție la pericolul nuclear iranian, ci ca parte a unui proiect mai amplu de remodelare a echilibrului regional prin slăbirea sau chiar prăbușirea regimului islamic de la Teheran. Le Monde subliniază că scopul implicit al campaniei israeliene este schimbarea regimului iranian, nu doar neutralizarea programului său nuclear.

Ironia istoriei este că exact acele metode pe care comunitatea internațională le-a condamnat în trecut — intervențiile unilaterale, loviturile preventive, impunerea regimurilor prin forță — revin acum în actualitate sub alte justificări. Iar Statele Unite, deși afectate de moștenirea conflictelor din Irak și Afganistan, riscă din nou să devină protagonistul unui scenariu cunoscut, dar cu mize potențial mult mai mari.

„Prevenirea proliferării nucleare nu justifică, în dreptul internațional, o intervenție armată fără mandat ONU”, avertizează juriști și experți în securitate internațională. În realitate, precedentul creat de invazia americană în Irak în 2003 — pornită de la o minciună despre arme de distrugere în masă — a fost ulterior instrumentalizat de Rusia lui Putin în intervențiile din Georgia, Crimeea și estul Ucrainei. Lecțiile nu par însă învățate.

Trump, între Netanyahu și Putin

În loc să se prezinte ca un factor de stabilitate, Donald Trump pare tot mai mult prins într-un joc de influență între doi lideri autoritari — Benjamin Netanyahu și Vladimir Putin. Președintele american, cunoscut pentru reticența sa față de angajamentele militare externe, își subminează propria doctrină în momentul în care tolerează, ba chiar încurajează, acțiuni care pot degenera într-un conflict regional major.

Discursul său inaugural, în care promitea că va fi judecat „nu după războaiele în care intrăm, ci după cele pe care le evităm”, se lovește acum de realitatea unui nou impas strategic. De data aceasta, însă, consecințele pot fi de o magnitudine care depășește cu mult precedentul irakian sau afgan.

În lipsa unei ordini internaționale bazate pe reguli clare și respectate, spațiile dintre marile puteri devin zone de confruntare. Iranul, ca și Siria, Libia sau Ucraina, devine astfel nu doar un actor, ci și un teatru. Iar popoarele care trăiesc acolo ajung captivi în conflicte pe care nu le-au inițiat și în ale căror mize nu au niciun cuvânt de spus.