Preda: Blaga nu luptă cu corupţia pentru că familia sa are contracte cu regimul Ponta

Preda: Blaga nu luptă cu corupţia pentru că familia sa are contracte cu regimul Ponta

Cristian Preda a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că Partidul Mişcarea Populară porneşte la o "cruciadă" împotriva corupţiei.

În acest context, Preda l-a acuzat pe preşedintele PDL, Vasile Blaga, că nu face parte din această "cruciadă" din cauză că familia sa are contracte cu autorităţile publice conduse de PSD.

"Suntem într-o logică a competiţiei democratice. (…) Dacă ai, cum e şeful PDL-ului, ai contracte prin familie cu regimul Ponta, nu porneşti la cruciadă, stai în cabinetul de preşedinte de partid. Eu nu mă feresc să clarific lucrurile şi vă spun: la Mişcarea Populară nu vrem contractele lui Vasile Blaga, i le lăsăm lui. Dar de-asta nu e în cruciadă", a afirmat Cristian Preda.

"Tot întrebaţi de ce nu s-au raliat celelalte partide", l-a completat Elena Udrea, prezentă şi ea la Ploieşti.

În acelaşi context, Cristian Preda a continuat prin a-l critica şi pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, pe motiv că nu îl schimbă pe Tudor Chiuariu din comisia pentru revizuirea Constituţiei.

"Vă dau şi alte exemple: Crin Antonescu. Vi se pare normal ca simultan să denunţi PSD-ul dar să-l menţii pe un condamnat definitiv în comisia de revizuire a Constituţiei? Domnul Chiuariu e condamnat definitiv, chiar dacă cu suspendare. Dar vi se pare firesc? E asta viziune liberală, e asta viziune despre stat de drept, să-l ţii pe un condamnat definitiv în comisia de revizuire a Constituţiei?", a spus Preda.

Europarlamentarul a adăugat că nu va înceta să îi critice pe colegii din opoziţie.

"Îi cerem şi lui Crin Antonescu să-l scoată (n.r.- pe Tudor Chiuariu din comisia de revizuire a Constituţiei). N-o să-l scoată imediat, acum, dar noi n-o să închidem gura. O să tocăm cât ne duce mintea şi cât putem să o facem", a mai spus Cristian Preda.

Europarlamentarul l-a criticat, de asemenea, şi pe Victor Ponta, pentru lipsa de reacţie în ceea ce priveşte agresiunea Rusiei asupra Crimeei.

"Noi vrem mai mult NATO, prezenţă consolidată a trupelor NATO în toate ţările astea de frontieră, în timp ce Victor Ponta până în clipa de faţă nici măcar n-a condamnat agresiunea Rusiei în Crimeea", a adăugat Preda.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Imagini din Europa pentru prostovanii din Ro care cred că Occidentul ne-a furat apa din Dunăre...