Predoiu: Aştept de la noua conducere şi de la toţi membrii CSM să privim altfel la obiectivele MCV

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, marţi, că aşteaptă de la noua conducere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să acorde o mai mare atenţie obiectivelor stabilite în Mecanismul de Cooperare şi Verificare, în condiţiile în care concluziile din ultimul raport MCV nu au fost favorabile.

"Nu este prima dată, şi în urmă cu 10 ani, 11 ani au fost poziţii critice, după aceea CSM-ul şi-a revenit la un moment dat. Acum iată că am avut un raport care a marcat critici. E firesc că aştept de la noua conducere şi de la toţi membrii CSM să privim altfel la obiectivele MCV şi să luăm foarte în serios ceea ce este de rezolvat, să luăm foarte în serios problemele care ţin de resursele umane, problemele care ţin de specializare, probleme care ţin de integritate, probleme care ţin de transparenţă. Toate lucrurile acestea trebuie luate în calcul şi dacă vom realiza aceste obiective sau o parte dintre ele (...), fără îndoială că raportul va suna altfel la anul", a declarat Predoiu la intrarea în sediul CSM.

Ministrul Justiţiei va participa, marţi, la şedinţa Plenului CSM, care se reuneşte pentru a-şi alege noua conducere - preşedintele şi vicepreşedintele. Pe ordinea de zi a şedinţei plenului CSM se află şi prezentarea raportului de activitate al instituţiei pe anul 2019, în mandatul judecătorului Lia Savonea - preşedinte şi al procurorului Nicolae Andrei Solomon - vicepreşedinte. AGERPRES


populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 Și chestia asta pute tot a Servicii...

3 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

4 Comuna din România unde se construiește primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică

5 Scena virală cu tânăra din Coreea care străbate România pe bicicletă. „Nu intră bine în țară că se întâlnește cu valorile noastre”