Prefectul a semnat ordinul de suspendare din funcție a primarului Piteștiului, Tudor Pendiuc

Prefectul a semnat ordinul de suspendare din funcție a primarului Piteștiului, Tudor Pendiuc

Prefectul județului Argeș, Mihail Oprescu, a anunțat joi că a semnat ordinul de suspendare din funcție a primarului municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, arestat preventiv într-un dosar de corupție instrumentat de DNA.

"În urma comunicării de către instanță a faptului că domnul primar este în stare de arest, a fost semnat ordinul de suspendare a acestuia din funcție. Ordinul a fost comunicat atât Consiliului Local Pitești, Primăriei Pitești, cât și celorlalte instituții abilitate", a declarat prefectul Mihail Oprescu.

Ordinul prefectului a intrat în vigoare de la data semnării, respectiv 20 ianuarie 2015, la aproape două luni și jumătate de la data arestării lui Pendiuc.

Atribuțiile primarului Tudor Pendiuc au fost preluate, încă din 25 noiembrie 2014, de viceprimarul Cornel Ionică, conform unei hotărâri adoptate de Consiliul Local (CL) Pitești.

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a CL Pitești, convocată de celălalt viceprimar al municipiului, Laurențiu Zidaru, și care s-a desfășurat marți după-amiază, s-a aflat un singur proiect de hotărâre, privind "exercitarea temporară a atribuțiilor conferite prin lege primarului de către un viceprimar". Viceprimarul Cornel Ionică a fost singurul care a candidat pentru preluarea temporară a atribuțiilor primarului, fiind ales de consilierii locali cu majoritate de voturi.

Primarul Tudor Pendiuc a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie 2014, într-un dosar în care este cercetat pentru corupție în legătură cu încheierea unui contract nelegal privind transportul public local. Pendiuc este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată, în același dosar fiind cercetată și fiica sa, Ema Pendiuc, precum și mai mulți oameni de afaceri.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Halep, decizie majoră pentru French Open: Simona are de acum o singură șansă să joace la Paris

3 Câte rachete supersonice are Rusia pe stoc, potrivit estimărilor ucrainene

4 VIDEO George Simion, derapajul disperării? / Ți-au slăbit șuruburile, țărănușule?

5 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia