Prefectul de Olt, care a reclamat că sunt gândaci la spitalul din Slatina, cere intervenția Ministerului, după ce spitalul i-a transmis că „prefectul nu e organ de control”

​Mario-Lucian De Mezzo, prefectul județului Olt, care a reclamat public zilele trecute faptul că în Secția de Cardiologie a Spitalului Județean Slatina sunt gândaci, a cerut luni intervenția Corpului de Control al Ministerului Sănătății, după ce reprezentanții spitalului din Slatina i-au transmis că prefectul „nu este organ de control”.

Prefectul județului Olt a făcut joia trecută, împreună cu șefa Cancelariei primului-ministru, o vizită la Spitalul Județean Slatina, cu intenția de a face un control în Secția de Cardiologie, după ce, spune el, a primit sesizări potrivit cărora în această secție sunt gândaci, relatează Mediafax.

De cealaltă parte, managerul Spitalului din Slatina, Angela Nicolae, a transmis sâmbătă un comunicat de presă în care arăta că prefectul județului Olt „nu are calitatea de organ de control și nu poate efectua acțiune de control în cadrul Secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina”, potrivit Mediafax.

În comunicatul spitalului se mai arăta, de asemenea, că „la solicitarea reprezentanților unității sanitare, Mario-Lucian De Mezzo, prefectul județului Olt, nu a prezentat niciun act administrativ de dispunere a acestui control și nici nu a pus la dispoziția unității sanitare sesizările primite de către Instituția Prefectului - județul Olt, afirmând că nu are sesizări scrise, ci doar fotografii primite pe telefonul mobil personal.”

Reprezentanții Spitalului Județean Slatina mai susțin că cea mai recentă dezinsecție efectuată la Secția de Cardiologie a avut loc pe 5 august.

De asemenea, mai spun ei, pe data de 18 august a avut loc un control al Direcției de Sănătate Publică Olt în Secția de Cardiologie a spitalului, „control finalizat cu un proces verbal de control în care nu au fost consemnate nereguli care să confirme sesizările”.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR