Preliminariile CM 2018 - Succese clare pentru Danemarca și Muntenegru; Nemec a adus victoria Slovaciei

Preliminariile CM 2018 - Succese clare pentru Danemarca și Muntenegru; Nemec a adus victoria Slovaciei

Danemarca a surclasat Polonia cu scorul de 4-0, iar Muntenegru a învins Kazahstanul cu 3-0, vineri, în meciuri din Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2018, din care face parte și România.

Atacantul Adam Nemec, de la Dinamo București, a marcat golul victoriei pentru Slovacia, în meciul cu Slovenia (1-0), în Grupa F.

Liderul Grupei E, Polonia, a fost învins fără drept de apel de Danemarca, scor 4-0, prin golurile marcate de de Thomas Delaney (15), Andreas Cornelius (42), Nicolai Jorgensen (59) și Christian Eriksen (80). Eriksen a fost omul meciului, fiind coautor la primele trei goluri și reușindu-l pe ultimul. Acesta a fost primul eșec pentru Polonia în grupă.

Muntenegru, care va juca luni cu România, la Podgorica, s-a impus cu 3-0 în Kazahstan, prin golurile înscrise de Marko Vesovic (31), Fatos Beciraj (53) și Marko Simic (63).

Selecționerul muntenegrean Ljubisa Tumbakovic a aliniat echipa: Danijel Petkovic — Adam Marusic, Stefan Savic, Marko Simic, Zarko Tomasevic — Nikola Vukcevic, Nebojsa Kosovic (Mirko Ivanic, 54) — Marko Jankovic, Stevan Jovetic (căpitan; Elsad Zverotic, 72), Marko Vesovic — Fatos Beciraj (Stefan Mugosa, 84).

Campioana mondială Germania și-a menținut parcursul perfect, grație victoriei cu 2-1 în fața Cehiei, prin golurile marcate de Werner și Hummels.

Rezultate:

Vineri
Grupa C
Cehia — Germania 1-2
Au marcat: Vladimir Darida 78, respectiv Timo Werner 4, Mats Hummels 88.

Norvegia — Azerbaidjan 2-0
Au marcat: Joshua King 32 — penalty, Rașad Sadîgov 60 (autogol).
Cartonaș roșu: Badavi Guseinov (Azerbaidjan) 90.

San Marino — Irlanda de Nord 0-3
Au marcat: Josh Magennis 70, 75, Steven Davis 77 — penalty.

Grupa E:
Danemarca — Polonia 4-0
Au marcat: Thomas Delaney 15, Andreas Cornelius 42, Nicolai Jorgensen 59, Christian Eriksen 80.
România — Armenia 1-0
A marcat: Alexandru Maxim 90+1.
Bogdan Stancu (România) a ratat un penalty în min. 55.
Cartonaș roșu: Taron Voskanyan (Armenia) 54.

Kazahstan — Muntenegru 0-3
Au marcat: Marko Vesovic 31, Fatos Beciraj 53, Marko Simic 63.

Grupa F
Lituania — Scoția 0-3
Au marcat: Stuart Armstrong 25, Andrew Robertson 30, James McArthur 72.

Malta — Anglia 0-4
Au marcat: Harry Kane 53, 90+2, Ryan Bertrand 86, Danny Welbeck 90+1.

Slovacia — Slovenia 1-0
A marcat: Adam Nemec 81.

Joi
Grupa A
Bulgaria — Suedia 3-2
Au marcat: Stanislav Manolev 12, Gheorghi Kostadinov 33, Ivailo Ciocev 79, respectiv Mikael Lustig 29, Marcus Berg 44.
Emil Forsberg (Suedia) a ratat un penalty în min. 16.

Franța — Olanda 4-0
Au marcat: Antoine Griezmann 14, Thomas Lemar 73, 88, Kylian Mbappe 90+1.
Cartonaș roșu: Kevin Strootman (Olanda) 61.

Luxemburg — Belarus 1-0
A marcat: Daniel Da Mota 60.

Grupa B
Ungaria — Letonia 3-1
Au marcat: Tamas Kadar 6, Adam Szalai 26, Aleksandrs Solovjovs 68 (autogol), respectiv Gints Freimanis 40.

Portugalia — Insulele Feroe 5-1
Au marcat: Cristiano Ronaldo 3, 29 — penalty, 64, William Carvalho 58, Nelson Oliveira 84, respectiv Rogvi Baldvinsson 38.

Elveția — Andorra 3-0
Au marcat: Haris Seferovic 43, 62, Stephan Lichtsteiner 68.

Grupa H
Cipru — Bosnia 3-2
Au marcat: Demetris Christofi 65, Vincent Laban 67, Pieros Sotiriou 76, respectiv Toni Sunjic 33, Edin Visca 44.

Grecia — Estonia 0-0

Belgia — Gibraltar 9-0
Au marcat: Dries Mertens 15, Thomas Meunier 18, 60, 67, Romelu Lukaku 21, 38, 84 — penalty, Axel Witsel 27, Eden Hazard 45.
Cartonașe roșii: Axel Witsel 40, respectiv Erin Barnett 82.

Legendă: M — meciuri, V — victorii, E egaluri, Î — înfrângeri, GM — goluri marcate, GP — goluri primite, P — puncte.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...