Premieră în istoria calendarului Pirelli: Un model cu forme voluptuoase va apărea în ediţia din 2015

Premieră în istoria calendarului Pirelli: Un model cu forme voluptuoase va apărea în ediţia din 2015

Candice Huffine, un model cu forme voluptuoase, va apărea în ediţia din 2015 a calendarului Pirelli, fapt care va marca o premieră în istoria de 50 de ani a celebrei publicaţii.

 

Candice Huffine, în vârstă de 29 de ani, care a apărut în 2011 pe coperta Vogue Italia, într-o campanie contra anorexiei, se numără printre fotomodelele care au pozat pentru ediţia din 2015 a calendarului Pirelli, informează dailymail.co.uk .

Primul model cu forme generoase va apărea în calendarul Pirelli, într-o ediţie fetiş, realizată de Carine Roitfeld, fostul redactor-şef al revistei Vogue Franţa şi actualul director de modă la nivel internaţional al revistei Harper's Bazaar.

"Apariţia mea în acest calendar - cel mai fermecător din lume - este un semn că lucrurile chiar încep să se schimbe", a declarat Candice Huffine pentru revista Vogue.

În ediţia de anul viitor a calendarului Pirelli o să apară şi modelele Adriana Lima, Natalia Vodianova şi Karen Elson.

Fotografiile au fost realizate de fotograful de modă Steven Meisel.

Ediţia din 2015 a acestui calendar va fi lansată în luna noiembrie.

De-a lungul anilor, calendarul Pirelli a publicat numeroase fotografii provocatoare, iar în multe dintre ele modelele au pozat nud.

Lansat în 1964, calendarul Pirelli, care se adresează unui grup exclusivist de clienţi, a prezentat în paginile sale fotografii cu aproape toate modelele şi fotomodelele celebre din ultimele cinci decenii.

 



populare
astăzi

1 BREAKING Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului!

2 LIVE Rezultate alegeri Primăria București / Ciprian Ciucu, câștigător detașat al fotoliului de primar general

3 Dezvăluiri bombă. Numele femeilor celebre care îl „vizitau” pe Adrian Mutu, după transferul în Anglia. „Pe asta n-am mai spus-o. A fost acolo”

4 LIVE Alegeri București / Sub 600.000 de bucureșteni și-au ales primarul

5 BREAKING „O candidată de gen feminin, prioritate absolută la tineri”