Premierul a rechemat-o din funcție pe Alina Dociu, consulul României la Lisabona (surse)

Premierul Mihai Tudose a decis, luni, rechemarea Alinei Dociu din postul de consul al României la Lisabona, au declarat luni, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

 Conform surselor citate, șeful Executivului este nemulțumit de modul în care a fost gestionată situația mai multor turiști români care ar fi rămas blocați în Lisabona.

Totodată, șeful Guvernului a vorbit la telefon cu unii dintre turiștii români afectați și le-a spus că situația va fi rezolvată. De asemenea, premierul și-a cerut scuze că reprezentanții diplomatici ai României în Portugalia nu au rezolvat problema, au mai spus sursele citate.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, reprezentanții misiunii diplomatice de la Lisabona au întreprins, încă de la momentul sesizării, demersuri pentru a verifica situația cetățenilor români.

"De asemenea, reprezentanții misiunii diplomatice se află în legatură permanentă cu grupul de cetățeni români, precum și cu agenția de turism din România, pentru a identifica soluții în rezolvarea situației în care se află aceștia. Misiunea diplomatică română monitorizează cazul și menține contactul neîntrerupt cu compania aeriană și agenția de turism din România, fiind pregătită să acorde asistență consulară", precizează MAE.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR