Premierul belgian Charles Michel: Belgia, ținta unor atentate 'oarbe, violente și lașe'

Belgia a fost ținta unor atentate 'oarbe, violente și lașe', a declarat marți premierul belgian Charles Michel, citat de AFP.

* Atacuri teroriste la Bruxelles

De ce ne-a fost frică n-am scăpat, a spus Michel, care a declarat că s-au înregistrat numeroși morți, dar și răniți, între care unii aflați în stare gravă.

Potrivit RTBF, a fost convocat Consiliul Național de Securitate al Belgiei, a anunțat cabinetul ministrului de interne Jean Jambon.

Premierul Michel și ministrul justiției Koen Jeens sunt prezenți la reuniunea centrului de criză unde urmăresc situația minut cu minut alături de reprezentanții serviciilor de securitate și ai poliției. Prezidat de premier, Consiliul național de securitate este compus din ministrul justiției, ministrul apărării Steven Vandeput, ministrul de interne și ministrul de externe Didier Reynders.

AGERPRES/(AS — editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR