Premierul ceh Andrej Babis refuză să demisioneze ca urmare a investigaţiilor împotriva lui

Premierul ceh Andrej Babis a refuzat să demisioneze ca urmare a investigaţiei împotriva lui privind comiterea de fraude ce implică subvenţii europene, informează duminică dpa.

Adevărul este de partea sa, a declarat fondatorul partidului populist ANO (Da) duminică, la postul de televiziune Prima. El şi-a exprimat speranţa că autorităţile vor pune capăt investigaţiei. "Atunci voi simţi că se face într-adevăr dreptate", a spus multimiliardarul de 64 de ani.

Babis, om de afaceri de succes, a fost acuzat de deturnare de fonduri europene în valoare de 2 milioane de euro în folosul complexului său hotelier de SPA, Stork's Nest. Aceste fonduri erau destinate întreprinderilor mici şi mijlocii.

Potrivit mass-media, Procurorul ar urma să decidă în curând dacă să-l pună sub acuzare, să pună capăt procedurii de urmărire sau să ordone continuarea investigaţiilor.

La sfârşitul lui iunie, peste 280.000 de oameni au ieşit pe străzile capitalei cehe Praga pentru cea mai mare demonstraţie de după revoluţia din 1989, cerând investigaţii judiciare independente şi demisia premierului.

Guvernul minoritar condus de Babis şi format din ANO şi Partidul Social-Democrat (CSSD) este la putere în Republica Cehă din iunie 2018. AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, citiți și voi unde s-a ajuns cu furtul în Ro!

2 Rețeaua de la Paris preia Cotroceniul: de ce sfidează PSD propria istorie

3 Cum a protejat PSD un director declarat incompatibil la Transporturi, ignorând legea

4 Cutremur politic în Serbia / Aleksandar Vučić a fost învins de Lista Studenților

5 Cifrele oficiale demontează manipulările PSD: Sorin Grindeanu, contrazis dur de Finanțe privind deficitul