Premierul Ciucă s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Orașelor din România și ai Asociației Comunelor din România

Premierul Ciucă s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Orașelor din România și ai Asociației Comunelor din România

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Asociației Orașelor din România și ai Asociației Comunelor din România, în contextul consultărilor periodice derulate de Guvern cu reprezentanții administrației publice locale.

Premierul Ciucă s-a întâlnit la Palatul Victoria cu primarii de comune și orașe FOTO: gov.ro

Conform comunicatului de presă transmis de Guvern, executivul a inițiat discuțiile în acest format pentru a oferi comunităților locale sprijinul de care au nevoie pentru implementarea programelor guvernamentale în beneficiul cetățenilor și pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă.

„Consultările cu autoritățile publice locale atât în acest format de dialog, cât și în timpul deplasărilor în teritoriu, sunt un bun catalizator pentru inițiativele și proiectele noastre în beneficiul cetățeanului. Ne oferă o mai bună cunoaștere a realităților din teren și astfel adaptăm din mers alocările financiare, politicile și reformele guvernamentale. Am reușit împreună, Guvern și autorități locale, să deschidem linii de finanțare din fonduri naționale și europene care, în perspectiva următorilor ani vor transforma comunitățile locale din România și vor îmbunătăți calitatea vieții oamenilor”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Executivul anunță că, la „rectificarea bugetară recent adoptată, Guvernul a direcționat suplimentar peste două miliarde de lei comunităților locale pentru continuarea programelor de care beneficiază copiii din învățământul preșcolar și elevii – finanțarea burselor, Programele pentru școli și masă caldă în școli – și pentru asigurarea funcționării spitalelor publice, furnizarea de energie în sistem centralizat”.

De asemenea, conform comunicatului transmis de Guvern, au fost majorate bugetele Programului Național de Dezvoltare Locală și al Programului național de construcții de interes public sau social pentru a fi continuate investițiile în infrastructura comunităților locale – modernizare drumuri, școli, infrastructură de învățământ, spitale, rețele de apă și canalizare.

Premierul României, îndemn pentru primarii de orașe și comune

”Vă îndemn să țineți îndeaproape legătura cu Ministerul Dezvoltării pentru a îndeplini criteriile de eligibilitate. Faptul că mii de proiecte sunt depuse pentru a obține finanțare prin acest program este un semnal pozitiv privind implicarea autorităților locale”, a menționat premierul.

O altă temă discutată cu reprezentanții Asociației Orașelor din România și ai Asociației Comunelor din România a fost legată de implementarea reformelor prevăzute în PNRR și atragerea finanțărilor din acest mecanism financiar.

Conform Guvernului, premierul Ciucă a apreciat interesul autorităților locale pentru atragerea de finanțare din PNRR și a arătat că Executivul va continua să susțină accesul comunităților, în mod egal, la fondurile europene și naționale pentru a asigura o dezvoltare echilibrată a țării, mai ales în privința dezvoltării rețelei de asistență medicală în comunități prin cabinete medicale și centre comunitare integrate.

Discuțiile dintre premier și cele două asociații s-au axat și asupra măsurilor de protejare a cetățenilor și economiei de efectele creșterii prețurilor la energie. Potrivit Guvernului, premierul a asigurat că pentru iarna anului 2022-2023 măsurile de plafonare și compensare vor fi aplicate potrivit deciziile guvernamentale, în prezent fiind în analiză situația energetică în perspectiva identificării unor noi soluții.

La întâlnire au participat, împreună cu premierul, ministrul Attila-Zoltán Cseke, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Mircea Abrudean, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Daniela Pescaru și Mihai Diaconu, secretari de stat în Ministerul Finanțelor, Carmen Moraru, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adeline Dan, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...