Premierul Dăncilă solicită desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI şi alte instituţii ale statului

Premierul Viorica Dăncilă solicită "desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI şi alte instituţii ale statului", potrivit unui comunicat al Guvernului remis AGERPRES.

Sursa citată menţionează că demersul prim-ministrului survine ca urmare "a interesul public privind clarificarea unor chestiuni extrem de importante pentru funcţionarea României ca stat democratic în care funcţionează separaţia puterilor în stat, precum şi poziţia oficială exprimata astăzi de Administraţia Prezidenţială".

"Solicitarea prim-ministrului se bazează pe prevederile legale potrivit cărora 'se interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime'", se arată în comunicat.

Totodată, Guvernul informează că, potrivit legii, "desecretizarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informaţiilor secrete de stat se realizează de împuterniciţii şi funcţionarii superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituţiilor care coordonează şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate".

"În situaţia protocoalelor de colaborare între SRI şi alte instituţii ale statului, persoanele care au dreptul să declasifice respectivele informaţii sunt conducătorii instituţiilor semnatare, care, în speţă, au şi calitatea de autoritate desemnată de securitate. Potrivit art.14 din Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, CSAT asigură coordonarea, la nivel naţional, a tuturor programelor de protecţie a informaţiilor clasificate", se mai arată în comunicat.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a aprobat, prin hotărâri, încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie sau între SRI şi alte entităţi ale statului, a informat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

"Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a aprobat, prin hotărâri, încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie sau între Serviciul Român de Informaţii şi alte entităţi ale statului şi nu a stabilit, prin prevederile hotărârilor aprobate, atribuţii suplimentare în sarcina acestora. Protocoalele au fost încheiate fie la solicitarea Serviciului Român de Informaţii, fie la solicitarea celorlalte entităţi implicate, în baza unor prevederi ale legilor sau regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare. O parte dintre protocoalele încheiate între Serviciul Român de Informaţii şi alte instituţii ale statului român au fost deja puse la dispoziţia Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI, la solicitarea acesteia", arată sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Putin „își roade unghiile”, în timp ce SUA și Israelul lovesc Iranul. Experții avertizează: „Rusia va pierde un partener militar vital”

2 LIVE Război în Orientul Mijlociu. Israel și SUA au atacat Iranul, palatul ayatolahului Khamenei a fost distrus. Teheranul a lansat rachete în Israel, …

3 Poveste de film din Japonia / Un bărbat a plătit 24 de ani chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui

4 BREAKING Cine sunt oficialii de la vârful puterii din Iran uciși în atacurile SUA-Israel

5 „Nu exclud un război cu China” / Propagandistul lui Putin critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații mil…