Premierul moldovean leagă dosarul său privind diplomele de studii de cererea sa pentru demiterea conducerii Parchetului

Premierul moldovean leagă dosarul său privind diplomele de studii de cererea sa pentru demiterea conducerii Parchetului

Premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, a declarat luni că datele referitoare la studiile sale din CV-ul său sunt adevărate și a sugerat că Parchetul general a urnit din loc ancheta în dosarul privind studiile sale după ce el a cerut printr-o scrisoare deschisă demisia conducerii acestei instituții și a Băncii Naționale, relatează Moldova.org.

El a indicat că nu a primit încă o citație oficială la Parchet în cazul falsificării diplomei emise pe numele său, dar că va merge pentru a fi audiat.

'Mă bucur că lucrurile s-au pornit, îndeosebi imediat după ce am făcut publică scrisoarea de sâmbătă. Înseamnă că lucrurile merg. Sper că și în cazul băncilor lucrurile vor merge la fel', a declarat Gaburici după o reuniune comună a guvernului cu membrii Centrului Național Anticorupție.

'Ce am inclus în CV totul este adevărat', a afirmat premierul, întrebat dacă diploma sa nu este autentică.

Gaburici a spus că a aflat din presă că urmează să fie invitat la audieri, dar că neapărat va merge pentru a fi audiat. 'Încă nu am primit invitație oficială la Procuratură. Am citit informația de pe site-urile dumneavoastră', a declarat acesta.

Premierul Chiril Gaburici a cerut sâmbătă, printr-o scrisoare adresată președintelui republicii, Nicolae Timofti, și parlamentului demisia conducerii Parchetului general, Băncii Naționale și a Comisiei Naționale a Pieței Financiare, care se fac vinovate de situația actuală din domeniul bancar.

Parchetul general din Chișinău a anunțat luni dimineață că-l va chema la audieri pe șeful executivului moldovean în dosarul privind falsificarea actelor sale de studii, după ce sâmbătă a apărut expertiza Ministerului de Interne, care ar confirma că diploma de studii liceale a premierului ar fi falsă, potrivit Deschide.md.

În context, premierul a reiterat că nu se teme că va fi demis, afirmând că ar putea să plece oricând de bună voie. 'Eu am avut o viață mai frumoasă până a ajunge prim-ministru', a remarcat el.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Florin Ștefan)


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Halep, decizie majoră pentru French Open: Simona are de acum o singură șansă să joace la Paris

3 Câte rachete supersonice are Rusia pe stoc, potrivit estimărilor ucrainene

4 VIDEO George Simion, derapajul disperării? / Ți-au slăbit șuruburile, țărănușule?

5 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia