Premierul polonez îi cere cancelarului Merkel o schimbare de direcție în problema migranților

Șefa executivului polonez, Beata Szydlo, aflată în vizită la Berlin, i-a cerut cancelarului german Angela Merkel, o schimbare de direcție în politica privind migrația, într-un interviu apărut vineri în cotidianul Bild, citat de AFP.

'Calea aleasă nu ne va duce departe. Avem nevoie de o schimbare de direcție', a afirmat dna Szydlo, aflată la conducerea guvernului conservator din Polonia, estimând că pericolul reprezentat de afluxul de refugiați a fost 'subestimat'. 'Zi de zi, auzim despre acte de violență în care au fost implicați migranți', a spus premierul polonez, menționând în acest context 'atacurile teroriste de la Paris' și 'agresiunile sexuale din noaptea de Anul Nou de la Koln'.

Referitor la politica Angelei Merkel în materie de migranți, șefa executivului polonez a afirmat: 'Trebuie să recunoaștem că s-au făcut greșeli'. 'Situația la frontierele externe ale Uniunii Europene a scăpat de sub control', a mai estimat ea, adăugând: 'avem nevoie astăzi de noi soluții'.

Guvernul dnei Szydlo s-a declarat pregătit să ajute refugiații, dar în afara granițelor UE, în timp ce precedentul guvern centrist acceptase ca Polonia să găzduiască în jur de 7.000 de refugiați, în conformitate cu cotele de repartizare a migranților între statele membre UE.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan