Premierul Turciei denunţă decizia justiţiei, care a apreciat drept ilegală interzicerea Twitter

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a criticat, vineri, decizia Curţii Constituţionale, care a apreciat drept ilegală blocarea Twitter şi a obligat astfel Guvernul să renunţe la măsura vizând reţeaua de socializare.

Recep Tayyip Erdogan (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Trebuie, desigur, să punem în aplicare deciziile Curţii Constituţionale, dar eu nu o respect. Nu respect această decizie", a declarat premierul Erdogan înainte de plecarea într-o vizită în Azerbaidjan.

Premierul turc a apreciat, de asemenea, că decizia Curţii încalcă "valorile naţionale" ale ţării. "Valorile naţionale, morale, au fost încălcate", a apreciat el, adăugând că "insultele vizându-l pe premier şi miniştri din Guvern au fost evidente".

Cea mai înaltă instanţă juridică turcă a apreciat într-o decizie publicată miercuri că interzicerea reţelei de socializare Twitter încalcă libertatea de exprimare şi a ordonat deblocarea imediată.

Accesul la reţeaua Twitter a fost blocat în noaptea de 20 spre 21 martie, din ordinele premierului Recep Tayyip Erdogan, care a decis să pună astfel capăt difuzării zilnice pe Internet a unor acuzaţii de corupţie împotriva sa, în perspectiva alegerilor municipale desfăşurate la 30 martie.

Decizia a fost criticată dur atât în Turcia, cât şi la Washington şi Bruxelles, care au denunţat derivele autoritariste ale autorităţilor de la Ankara.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 SURSE Guvernul Bolojan e ca și picat, moțiunea va fi votată de cel puțin 270 de parlamentari. Cătălin Predoiu, premierul agreat la Cotroceni

2 Palmă grea pentru președinte / „Refuz să particip, am primit invitație de la Administrația Prezidențială, nu mă duc, în semn de protest pentru tot ceea …

3 Prima lovitură grea pentru Bolojan în interiorul PNL...

4 VIDEO Rareș Bogdan, discurs dur în Parlamentul European

5 Voi vedeți ce pregătește Ucraina pentru Moscova?